Ultima oră despre noua Taxă Auto. Urmează un nou calvar pentru șoferi?

Ultima oră despre noua Taxă Auto. Urmează un nou calvar pentru șoferi?

Ultima oră despre noua Taxă Auto. După ce au fost nevoiți să dea înapoi banii încaați ilegal din vechile forme de taxă auto, guvernanții României recidivează.

Ultima oră despre noua Taxă Auto. Acum, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, spune că va lansa o dezbatere publică privind oportunitatea introducerii unei taxe de poluare. Aceasta ar putea începe în aprilie. Adică după aprobarea bugetului şi finalizarea discuţiilor privind Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă.

„În niciun caz nu poate decide ministrul Mediului dacă aplicăm sau nu o taxă. Am văzut ce s-a întâmplat în ultimii zece ani, când deciziile au fost luate pe grabă, fără o dezbatere publică şi fără a analiza situaţia juridică sau background-ul juridic al acestor decizii şi am ajuns la procese pierdute la Curtea Europeană de Justiţie”, a spus Tanczos Barna.

Ultima oră despre noua Taxă Auto. Nu ministrul Mediului este cel care spune

„În niciun caz nu ministrul Mediului este cel care spune. După aprobarea bugetului şi după PNRR, probabil începând cu luna aprilie (va fi iniţiată dezbaterea, n.r.). Aprobăm PNRR şi programele naţionale cu care venim în sprijinul autorităţilor locale şi autorităţilor centrale, în sprijinul diverselor ministere, pe programe verzi, după care începem şi această discuţie privind o eventuală taxă de poluare”, a mai spus ministrul Mediului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Taxa auto. Șoferii primesc banii înapoi. Anunțul vine direct de la ministru

Tanczos Barna spune că o dezbatere publică despre taxa auto trebuie să aibă loc anul acesta. Ministrul adaugă că în majoritatea statelor UE există o formă de taxare în baza principiului „poluatorul plăteşte”.

„Vom lansa dezbateri publice şi discuţii atât cu autorităţile publice locale - unde avem infringement pe poluarea aerului - despre soluţiile care sunt propuse de UAT-uri în vederea reducerii poluării, cât şi cu cetăţenii, cu producătorii, cu dealerii auto, pentru a vedea în ce măsură România trebuie să se înroleze în grupul statelor europene care aplică diverse forme de taxare a poluării sau să trebuie să rămânem în grupul celor trei-patru state membre UE care nu practică nicio formă de taxare a poluării aerului”, afirmă Tanczos Barna.

S-ar putea să nu existe nicio taxă?

„Este o dezbatere importantă, trebuie să vedem - în cazul în care nu va exista nicio taxă - cu ce măsuri putem să venim în vederea reducerii poluării, mai ales în marile centre urbane, în Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj şi în celelalte oraşe unde constatăm aproape săptămânal că adevărul este că pe perioade scurte, intervale orare scurte, dar se depăşeşte limita admisă de poluare la nivelul UE”, consideră ministrul Mediului.

Tanczos a mai declarat că programele iniţiate de minister până acum vor continua, cu bugete „cel puţin” egale cu cele din anii anteriori.

„Obiectivul nostru este să completăm lista de programe începând cu 2021, să folosim Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă pentru a veni în sprijinul cetăţenilor şi unităţilor administrativ-teritoriale cu alte programe. Nu vom renunţa la niciun program care a fost derulat de Ministerul Mediului şi facem tot posibilul să majorăm bugetele sau, cel puţin, să asigurăm nivelul bugetului din anul 2020 pentru fiecare program”, a încheiat Tanczos Barna.

Taxa auto se reîntoarce! Ministerul Mediului discută cuantumul