S-au scurs trei ani de la moartea omului de afaceri arădean Ioan Crișan, care a decedat în mașina sa în urma unui atac cu bombă. Deși autoritățile nu au identificat încă făptașul, urmăresc în prezent o nouă pistă.
Ioan Crişan a fost victima unui atac cu bombă la Arad, pe 29 mai 2021, în parcarea unui supermarket situat pe Calea Aurel Vlaicu.
O nouă ipoteză luată în calcul în cazul morții afaceristului Ioan Crișan
Conform surselor, milionarul din vestul țării ar fi putut deveni ținta unei răzbunări din partea mafiei ruse din Republica Moldova, în urma unui presupus furt de la traficanții de tutun.
Există suspiciuni că Ioan Crişan ar fi fost implicat într-un plan de furt organizat în colaborare cu contrabandiștii de ţigări din Moldova.
Sursele sugerează că ipoteza implică asistența unor polițiști corupți din Republica Moldova, care l-ar fi ajutat omul de afaceri din Arad să fure un TIR încărcat cu țigări de contrabandă.
Ce alte variante sunt luate în calcul de anchetatori
A fost luată în considerare și ipoteza că Ioan Crișan ar fi putut fi victima unor traficanți de droguri, existând suspiciuni că firma sa, care se ocupa cu somnii africani, ar fi fost implicată în traficul de substanțe interzise.
De asemenea, a fost investigată și posibilitatea ca Ioan Crișan să fi fost asasinat de cămătari la care ar fi avut datorii, potrivit antena3.ro.
Până în acest moment, au avut loc sute de percheziții și au fost interogate peste 400 de persoane în acest caz.
Însă, nici cei responsabili de executarea atentatului cu bombă, nici cei care au ordonat uciderea lui Ioan Crişan nu au fost capturați.
De altfel, se știe că Ioan Crișan a mai fost vizat de mai multe întâmplări ce au rămas sub semnul întrebării. Astfel, înainte să moară în explozie, casa i-a fost cuprinsă de flăcări, din senin, iar înainte de asta, mai multe sume de bani cash i-au dispărut din casă.