Evenimentul Zilei > International > Ultima întâlnire dintre Angela Merkel și Vladimir Putin. De ce a ținut cancelarul Germaniei să meargă în Rusia
Ultima întâlnire dintre Angela Merkel și Vladimir Putin. De ce a ținut cancelarul Germaniei să meargă în Rusia

Ultima întâlnire dintre Angela Merkel și Vladimir Putin. De ce a ținut cancelarul Germaniei să meargă în Rusia

Înainte de a ieși la pensie, Angela Merkel a mers în Rusia, la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, efectuează o vizită în Rusia, la Moscova, la data de 20 august. Ea s-a întâlni cu Vladimir Putin, liderul de la Kremlin.

Angela Merkel a pledat  pentru continuarea dialogului cu Rusia în pofida ”diferendelor profunde”, cu ocazia ultimei vizite pe care i-o face preşedintelui rus Vladimir Putin înaintea încheierii ultimului ei mandat la conducerea guvernului de la Berlin.

”Chiar dacă avem diferende profunde, noi vorbim între noi şi aceasta trebuie să continue la fel”, a spus Merkel adresându-se lui Putin.

Liderul rus a relevat că această întâlnire nu este ”doar o vizită de rămas bun”, întrucât ”multe chestiuni trebuie discutate”. Germania ”rămâne unul dintre principalii noştri parteneri, în Europa, în lume, în toate. Şi aceasta în special datorită dumneavoastră”, a mai spus Putin în primele secvenţe ale întrevederii.

Cancelarul german nu a făcut aluzie în primele minute ale întâlnirii la cazul opozantului rus Aleksei Navalnîi, deşi vizita sa are loc la un an de la otrăvirea acestuia, pentru care Occidentul acuză puterea rusă.

Înaintea întrevederii cu preşedintele rus, şefa guvernului german a depus o jerbă de flori la mormântul soldatului necunoscut sovietic ucis în al Doilea Război Mondial, monument a cărui flacără arde în umbra Kremlinului.

Cât timp a fost cancelar, Angela Merkel a fost critică faţă de Moscova, dar a lăsat deschisă uşa dialogului.

Cancelarul Germaniei se pregătește să iasă la pensie

Pe de altă parte, Angela Merkel, în vârstă de 67 de ani, este pe final de mandat și se pregătește să iasă la pensie. Un calcul ce a fost făcut de Asociaţia contribuabililor germani a arătat căMerkel va încasa un venit de 15.000 de euro în fiecare lună. Ea se va retrage după alegerile generale ce vor avea loc în Germania în luna septembrie. Se află în funcția de cancelar de la data de 22 noiembrie 2005 și este cel mai longeviv politician din spațiul Uniunii Europene.

În timpul funcției sale, ea a avut de-a face cu cinci prim-miniștri ai Regatului Unit, patru președinți francezi și șapte prim-miniștri italieni. Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), este al patrulea comandant-șef american cu care a avut întâlniri.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: