Ultima declarație a lui Dan Condrea în fața anchetatorilor

Ultima declarație a lui Dan Condrea în fața anchetatorilor

Dan Condrea, patronul HexiPharma, le-a spus anchetatorilor că era și datoria statului, a chimiștilor, să verifice mostrele

În declarația obținută de Realitatea TV, Dan Condrea susține că era inclusiv de datoria spitalului să verifice dacă mostrele de produs erau conforme cu cerințele.

"Testele de eficiență se realizau în urmă cu câțiva ani în străinătate, în Germania și Cehia, iar în perioada din urmă în România, în principal la UNILAB. În atribuțiile chimistului intra și efectuarea testelor de eficiență, în sensul trimiterii noului produs spre analiză. (...) Menționez că în anul 2009 a fost înființat de către G.B. UNILAB, care avea ca obiect de activitate, printre altele, și efectuarea testelor de eficiență ale dezinfectanților. Contribuția mea a fost una financiară la înființarea laboratorului, iar ulterior am cesionat acțiunile mele. (...) În momentul în care participam la o licitație în sectorul bugetar, societatea trimitea către spital o mostră de produs pentru testare. De fapt, era în obligația spitalului să facă acest lucru, respective să facă testul de eficiență. (...) Cu privire la eficența produselor noi, precizez că, de câteva ori, UNILAB, în urma testelor de eficiență, a stabilit că nu sunt conforme. Dacă testul de eficiență nu era conform, în raportul întocmit de laborator se menționa că nu este conform pentru că nu ucide bacteria. Rezultatul testului era comunicat chimistului Leca Mihai, care, câteodată, mi-l aducea la cunoștință”, arată Dan Condrea, în ultima sa declarație.

Fostul patron al Hexi Pharma, Dan Condrea, s-a sinucis intrând cu mașina într-un copac. 

Ne puteți urmări și pe Google News