Acestea conţin substanţe denumite fitosteroli care pot reduce riscul de boli de inimă cu 20%.
Fitosterolii se găsesc în mod natural în fructe, legume şi uleiuri. Două grame pe zi din aceşti compuşi te pot ajuta să reduceţi nivelul colesterolului cu aproximativ 10% în două săptămâni. Totodată, riscul de a avea boli de inimă scade cu 20%, afirmă Joseph Keenan, profesor la University of Minnesota, citat de site-ul MSNBC.com. Consumă cinci fructe şi legume zilnic Un meniu care să conţină zilnic fructe şi legume te poate ajuta să-ţi menţii inima sănătoasă. „Mănâncă zilnic minimum cinci fructe sau legume proaspete. Fitosterolii se mai găsesc şi în nuci, alune, ulei extravirgin. Unele surse sunt foarte bogate în fitosteroli şi se găsesc şi în combinaţii cu alţi compuşi care le pot creşte sau scădea efectul“, explică profesor doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti. Studiile arată că alimentele naturale nu conţin o cantitate suficientă de fitosteroli ca să acţioneze asupra colesterolului. De exemplu, o linguriţă de ulei de porumb, cea mai bună sursă de fitosteroli, conţine doar 0,13 grame din această substanţă. Prin urmare, specialiştii îţi recomandă să consumi şi alimente fortifiate, cum ar fi unele tipuri de brânză, lapte, suc de portocale sau pâine. „Consumă aproximativ 1 gram de fitosteroli la micul-dejun şi încă unul la cină“, te sfătuieşte Cyril Kendall, cercetător la University of Toronto. Nu toate alimentele fortifiate cu fitosteroli sunt şi sărace în calorii. Prin urmare, dacă mănânci astfel de produse, încearcă să reduci numărul de calorii din alte produse. Ca să scazi şi mai mult riscul de a suferi de boli de inimă, asociază alimentele bogate în fitosteroli cu unele care conţin şi fibre. Adaugă în meniu morcovi sau dovlecei Fitosterolii sunt recomandanţi în special celor cu un nivel al colesterolului uşor ridicat (200-239 - colesterol total sau 130-159 LDLcolesterol rău). Dacă nivelul este şi mai ridicat (peste 240 sau peste 160 LDL), medicii îţi vor spune dacă ai nevoie de fitosteroli sau de medicamente care scad nivelul colesterolului ori de o combinaţie între cele două. Oamenii de ştiinţă nu ştiu cu siguranţă dacă fitosterolii sau alimentele fortifiate cu aceste substanţe sunt recomandate şi gravidelor sau copiilor, motiv pentru care aceştia ar trebui să le evite. În plus, unele studii au arătat că fitosterolii pot interfera cu absorbţia anumitor carotenoide, precum betacarotenul, pe care organismul le foloseşte pentru producerea vitaminei A. Dacă mănânci fitosteroli, completează-ţi meniul şi cu câteva legume bogate în betacaroten, precum morcovii, cartofii dulci şi dovleceii.