UIOREANU atingea plicurile cu bani cu BATISTA de frică să nu lase amprente

Dezvăluirea a fost făcută de fosta secretară a lui Horea Uioreanu (foto), Rocsana Contraș care a fost audiată în procesul de luare de mită deschis pe numele politicianului.

Rocsana Contraș a fost audiată ca martor și a povestit despre un moment în care președintele Uioreanu a primit un plic în care se aflau 45.000 de lei și a intrat în panică. De frică să nu fie o capcană, Uioreanu a atins respectivul plic cu o batistă, pentru nu lăsa amprente. Plicul a fost adus de directorul general de la firma DIFERIT SRL, din Cluj Napoca, abonată la lucrări publice, Grigore Vădean. ”În timp ce eram singură în secretariat s-a prezentat un domn care avea asupra lui un plic de culoare maro, voluminos, pe care l-a pus pe masă spunând că este pentru domnul președinte. Deși l-am întrebat cum se numește și ce conține plicul acesta a refuzat să îmi spună, insistând că este pentru domnul președinte, după care a plecat lăsând plicul la mine pe birou”, a declarat fosta secretară a lui Uioreanu.

În aceeași zi, la finalul programului, Uioreanu s-a întors la birou și s-a albit la față când a deschis plicul care era plin cu bani. Rocsana Contraș mai povestește că Uioreanu a refuzat să atingă plicul și că a intrat în biroul lui pentru a aduce o batistă. ”Președintele a intrat în biroul său, a luat o batistă cu ajutorul căreia a deschis plicul, constatând că erau bani, fără să pot spune despre ce sumă era vorba ... În continuare cu președintele ne-am dus la pază pentru a verifica camerele de supraveghere, am verificat registrul în care se consemnau persoanele care intrau în Consiliul Județean Cluj, însă nici domnul președinte nu și-a dat seama cine este persoana aceea”, a mai spus Rocsana Contraș.

Bani pentru campania deputatului Elenei Uioreanu

Nici după ce s-a uitat în registrul Horea Uioreanu nu a știut cine a venit cu plicul cu 45.000 de lei, fapt ce l-a agitat și mai tare. Împreună cu secretara lui, Uioreanu s-a apucat să caute pe internet ca să afle cine este Grigore Vădean de la  firma DIFERIT SRL pentru a afla cine a trimis banii. ”Ne-am reîntors la cabinetul președintelui și acesta l-a sunat pe Pop Răzvan (n.n. șeful de cabinet al lui Uioreanu și principalul martor al DNA), căruia i-a spus textual să dispară plicul respectiv”.

Misterul în legătură cu plicul cu bani a fost elucidat abia după câteva zile. Fosta secretară mai spune că a fost prezentă la o discuție cu alte persoane la care lua parte și Răzvan Pop și așa a aflat că banii erau destinați pentru campania electorală a deputatului Elena Uioreanu, soția lui Horea Uioreanu. ”Pop Răzvan a spus cuiva și am auzit și eu că banii respectivi reprezentau o donație pentru campania Elenei Uioreanu”.

Literatura DNA legată de verificarea banilor

În dosarul de urmărire penală, procurorii DNA susțineau că Uioreanu a cumpărat o lampă cu lumină flurescentă pentru a verifica banii primiți la Consiliul Județean. Fosta secretară infirmă această informație, fapt ce arată că întreaga construcție juridică legată de acest eveniment devine doar o simplă literatură. ”Nu știu nimic despre o verificare a banilor pentru a nu fi marcați”, a spus singurul martor al întregului episod care nu are niciun interes.

Mai mult, deși mai mulți martori vorbesc de celebrul plic cu bani oferit de directorul firmei DIFERIT SRL din Cluj, procurorii DNA Cluj nu au demarat nicio anchetă legată de acest eveniment, infracțiune care poate fi cercetată la capitolul ”finanțare ilegalăa partidelor politice”.