Curtea de Apel Cluj a decis să respingă azi contestaţia depusă de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu împotriva sentinţei prin care Tribunalul Cluj a prelungit pentru a cincea oară mandatul de arestare în acest caz.
Avocaţii lui Uioreanu s-au străduit să îi spună judecătorului că Uioreanu se află închis deja de patru luni şi că procesul bate pasul pe loc deoarece judecătorul chemat să judece acest dosar nu s-a pronunţat în camera preliminară aşa după cum prevede Codul Penal. "Au trecut 97 de zile de când acest dosar se află în camera preliminară, asta în timp ce Codul Penal impune un termen clar de 60 de zile, în care judecătorul se poate pronunţa, dacă trimite dosarul înapoi la procuror sau dispune acordarea unui termen, ceea ce înseamnă demararea procesului propriu zis", a spus un avocat.
Uioreanu a a venit la proces având la el o mapă de documente dar a refuzat să vorbească cu jurnaliştii dar şi să răspundă la întrebarea când demisionează din funcţie. Escorta de gardieni de la Penitenciarul Gherla a avut grijă să îi protejeze imaginea politicianului arestat pentru corupţie. "A cerut să îi protejăm imaginea şi pentru asta nu aveţi voie să staţi pe culoarul pe care sunt duşi deţinuţii şi nici să îi faceţi poză", a spus unul dintre gardieni.
Surse politice susţin că Uioreanu va demisiona după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi nu va aştepta data de 21 noiembrie când prefectul de Clujpoate să constate că funcţia de preşedinte al CJ Cluj a devenit vacantă ca urmare a faptului că alesul nu s-a prezentat la serviciu în ultimele şase luni.
Procurorul DNA a cerut ca Uioreanu să mai stea închis încă 30 de zile deoarece infracţiunile de care este acuzat sunt foarte grave. Concret, Uioreanu este acuzat că a "zeciuit" fiecare contract pe care Consiliul Judeţean Cluj îl derula. În arest se mai află oamenii de afaceri Vasile Pogăcean şi Ioan Bene care sunt acuzaţi că i-au dat lui Uioreanu sume importante de bani pentru ca acesta să aprobe efectuarea de plăţi către firmele lor, aferente contractelor pe care acestea le derulau pentru Consiliul Judeţean Cluj.