UEFA remarcă neputinţa echipelor româneşti

Site-ul UEFA notează că Rapidul a părăsit competiţia în faţa unei formaţii germane pentru al doilea an consecutiv, după ce în sezonul trecut fusese eliminată tot în primul tur de FC Nurnberg. "Românii nu au de ce să se plângă", consideră site-ul citat.

A fost remarcat pozitiv portarul Elinton Andrade, care "a reuşit trei parade fantastice". Claudio Mejolaro, deşi a contribuit decisiv la golul lui Vasile Maftei, este menţionat cu cele două mari ratări din prima repriză, când scorul era încă 0-0.

UEFA constată greşit că "după golul lui Maftei, gazdele au reuşit puţin în încercarea de a ajunge în prelungiri". Rapidul nu avea această variantă, întrucât meciul tur s-a încheiat cu rezultatul de 1-0 pentru Wolfsburg.

Hamburg - victorie clară

"Victorie fără dubii pentru liderul din Bundesliga", scrie acelaşi site despre victoria celor de la Hamburg pe terenul din Urziceni. Este remarcată totuşi ratarea lui Mara, din minutul 19 al meciului.

În urma cu numai o zi, ziariştii germani de la Bild se întrebau dacă Mladen Petrici va reuşi să înscrie de trei ori împotriva Unirii. Petrici a reuşit "doar" două goluri, suficiente pentru calificarea lui Hamburg în grupele Cupei UEFA.

"Alte trei formaţii româneşti - Dinamo, CS Vaslui şi FC Timişoara - au ratat calificarea", remarcă UEFA, care remarcă, în schimb, succesul echipelor germane. Cinci formaţii dintre cele şase reprezentante ale Germaniei în Cupa UEFA au reuţşit calificarea în grupele competiţiei, singura dezamăgire fiind Borussia Dortmund, eliminată la loviturile de departajare de Udinese.

Citiţi şi: Dinamo s-a făcut de râs

Unirea, prea mică pentru un Hamburger atât de mare

Rapid a fost eliminată, iar Peseiro - înlocuit Vasluienii, eliminaţi fără înfrângere

N-au izbutit minunea la Belgrad

Rezultate Cupa UEFA