Uniunea Europeană interzice centralele pe gaz. Noua directivă reformată a fost publicată deja în Jurnalul Oficial UE. Persoanele care vor să obțină certificate energetice trebuie să le înlocuiască cu pompe de căldură. A fost stabilită și data la care intră în vigoare directiva.
Centralele pe gaz sunt interzise de Uniunea Europeană. Noua directivă cu privire la eficiența energetică (UE) 2023/1791 a fost publicată în Jurnalul Oficial UE. Ea va intra în vigoare în 20 de zile de la momentul publicării, iar țările membre au la dispoziție doi ani pentru a o pune în aplicare.
Prin interzicerea centralelor pe gaz, UE vrea să realizeze economii de 11,7% din energia finală și primară față de scenariul de referință (anul 2020). Fiecare țară trebuie să aibă o economie națională de 0,8% pentru cei doi ani care au trecut 2021-2023. Pentru 2024 - 2026 trebuie să aibă o economie de 1,3%, iar următorii ani (2026 până în 2028) de 1,5%. Până în 2030, fiecare stat membru UE trebuie să aibă o economie anuală finală de 1,9%.
Directiva UE prevede ca economiile din noile măsuri implementate, începând cu ianuarie 2024 care presupun arderea directă a combustibililor fosili, să nu fie luate în considerare. Centralele pe gaz trebuie înlocuite unele mult mai performante. Din ianuarie 2026 nu vor fi permise noi măsuri în clădirile rezidențiale. Există și excepții, în cazul anumitor industrii consumatoare de energie până la 31 decembrie 2030.
Centralele pe gaz, înlocuite cu pompele de căldură
Uniunea Europeană promovează noi oportunități de electrificare. Centralele pe gaz pot fi înlocuite de pompele de căldură, care au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani. UE promovează și vehiculele electrice ca măsură de economisire a energiei.
„Cheia acestei directive este să existe o ambiție sporită față de Directiva existentă și chiar față de propunerea Comisiei Europene înainte de aprobarea finală. Noua directivă reprezintă noi oportunități de electrificare. Pe lângă pompa de căldură, vehiculul electric este promovat ca măsură de eficiență energetică, întrucât deciziile politice care implică arderea directă a combustibililor fosili nu vor fi permise din 2024”, subliniază surse din sectorul energiei electrice, pentru ziarulromanesc.de.
Pompele de căldură au început să fie din ce în ce mai populare în Europa. În prezent există 14,84 milioane de pompe de căldură la nivel european. Cele mai multe astfel de sisteme de încălzire sunt în Norvegia, Suedia, Finlanda, Estonia, Danemarca, Franța și Italia.
Pompele de căldură pot fi alimentate cu energie electrică regenerabilă. Pe lângă faptul că sunt mai econome, ele au o eficiență de trei ori mai mare față de centralele pe gaz. Pompele de căldură folosesc același mecanism ca și aerul condiționat.
Prețul acestor pompe de căldură este unul destul de ridicat. Piața din România este dominată în prezent de centralele pe gaz. În țări precum Norvegia, Suedia sau Finlanda, pompele de căldură se pot achiziționa prin subvenții de cel puțin de 1.200 de euro. Acest lucru i-a încurajat pe proprietari să aleagă această variantă.