UE îi vânează pe piraţii somalezi

Prima misiune navală din istoria UE debutează azi cu scopul de a curăţa mările din jurul peninsulei somaleze de piraţii care au atacat mai bine de 100 de vase comerciale anul acesta.

Şase nave de război şi trei avioane din opt state membre UE vor escorta vapoarele comerciale şi vor încerca să împiedice atacurile piraţilor, care mai ţin încă ostatice cel puţin 10 vase, împreună cu echipajele aferente.

Eficienţa misiunii a fost pusă însă de la bun început sub semnul întrebării. Printre probleme se află spaţiul uriaş care trebuie patrulat - peste un milion de kilometri pătraţi - şi neclaritatea statutului juridic al eventualilor prizonieri. Legi clare pe baza cărora piraţii pot fi judecaţi nu există, iar statele membre nu îi pot preda statelor care i-ar putea condamna la moarte.

Dincolo de asta, criticii insistă că adevărata problemă rămâne în Somalia. „Nu opreşti pirateria pe mări, ci pe uscat“, a declarat generalul NATO John Craddock, indicând spre problemele din ţara devastată de război şi sărăcie, scrie AFP.