Principiul solidarității între statele membre, prevăzut în tratatele UE, este un element cheie care stă la baza construcției europene. Exact în momentele de criză, el nu funcționează.

De la izbucnirea epidemiei de coronavirus în țara lor, italienii au aflat că ceilalți membri ai Uniunii Europene nu pun întodeauna în practică vorbele frumoase pe care le propovăduiesc – în special solidaritatea.

Solidaritatea ar trebui să fie un principiu fundamental al Uniunii Europene. El este cuprins în tratatele UE, iar UE vorbește despre ea ca despre unul dintre scopurile sale, arată o analiză a lui Judith Bergman pentru Gatestone Institute.

Conform articolului 222 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, unul dintre cele două tratate principale ale UE:

„Uniunea și statele membre trebuie să acționeze împreună într-un spirit de solidaritate, dacă un stat membru este... victima unui dezastru natural sau de origine umană.

„Uniunea își mobilizează toate pârghiile pe care le are la dispoziție... pentru a ajuta un stat membru pe teritoriul său, la solicitarea autorităților sale politice, în cazul unui dezastru natural sau de origine umană.”

UE a invocat principiul solidarității când a fost vorba de primirea imigranților. În timpul crizei imigranților din 2015, UE a alocat fiecărei țări membre o cotă fixă de imigranți și refugiați pe care acestea erau obligate să o accepte.

În 2017, UE a dat în judecată Ungaria, Polonia și Cehia la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru refuzul de a accepta imigranți.

La sfârșitul lui octombrie 2019, Avocatul General, consilierul legal al Curții, a afirmat că legea UE trebuie respectată și că principiul solidarității „implică în mod obligatoriu acceptarea uneori a împărțirii sarcinilor”.

Curtea nu s-a pronunțat încă în legătură cu aceasta problemă, dar de obicei ea dă curs opiniilor Avocatului General.

Analiza Gatestone arată că UE are chiar și un departament special, Centrul de Coordonare a Reacțiilor de Urgență, care se află în subordinea Mecanismului de Protecție Civilă al UE, care ajută atât statele UE cât și non-UE aflate în diverse crize, conform cu principiul solidarității.

Aici a înaintat Italia o solicitare de ajutor la începutul crizei de coronavirus și a primit un mare nimic.

„Am cerut rezerve de echipamente medicale, iar Comisia Europeană a dat solicitarea mai departe la statele membre”, a declarat Maurizio Massari, reprezentantul permanent al Italiei la UE, pentru Foreign Policy. „Dar nu a funcționat.”

Mai mult, Germania și Franța, statele care conduc de facto UE, au impus interdicții sau limitări la exporturile de măști sanitare sau echipamente medicale.

Acest lucru a atras critici dure din partea unor oficiali UE, precum Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, care le-a reamintit țărilor membre, fără nici un rezultat, că solidaritatea este un factor cheie.

În trecut, statele membre UE au arătat solidaritate. Conform site-ului UE, de la inaugurarea sa în 2001, Mecanismul de Protecție Civilă a răspuns la peste 330 de solicitări de asistență în interiorul și în afara UE.

În iulie 2018, de exemplu, când Suedia era amenințată de incendii ale pădurilor, statele membre UE i-au oferit asistență pentru stingerea lor.

Totuși, epidemia de coronavirus este diferită de crizele izolate geografic. Când un întreg continent este în mijlocul unei epidemii extrem de contagioase, solidaritatea devine o problemă mai complexă.

Inevitabil, fiecare stat analizează dacă își permite să trimită măști sanitare sau echipamente de protecție care ar putea fi necesare protecției propriilor cetățeni.

Cu alte cuvinte, fiecare stat are în vedere propriul interes național.

În cazul ajutorului cerut de Italia, statele membre UE au făcut din interesele proprii cea mai înaltă prioritate a lor. Este un comportament statal clasic, care nu ar fi provocat nici un fel de indignare înainte de crearea Uniunii Europene.

Criza de coronavirus dezvăluie că statele membre ale UE se reîntorc la interesele lor naționale atunci când circumstanțele extreme o cer.

Deși astfel de dezvăluiri nu înseamnă în mod necesar sfârșitul imediat al Uniunii Europene, ele pun cu certitudine semne de întrebare privind interesul unei organizații care promovează solidaritatea ca principiu fondator, dar abandonează acest principiu în momentul cel mai greu.

Coronavirusul nu este totuși singura problemă recentă care repune în cauză viabilitatea Uniunii Europene.

Criza de la frontiera greco-turcă a arătat că UE nu este doar inutilă, ci are chiar o responsabilitate reală: a lăsat Grecia, deja copleșită, să facă față crizei imigranților – fabricată de președintele turc Erdogan în scopuri politice – singură, în ciuda sprijinului retoric al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a numit Grecia „scut” al Europei.