Drepturile de autor, protejate prin legi europene. „Reforma drepturilor de autor este piesa lipsă"

Drepturile de autor, protejate prin legi europene. „Reforma drepturilor de autor este piesa lipsă"

După trei săptămâni de la aprobarea de către Parlamentul European a noilor reguli în legătură cu drepturile de autor, Consiliul Uniunii Europene a aprobat, luni, noua directivă europeană cu referire la aceste drepturi. Noile reguli vor fi semnate pe data de 17 aprilie, la Parlamentul European.

Potrivit președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, „prin acordul de azi, adaptăm reglementările privind drepturile de autor la era digitală. Europa va avea acum reguli mai clare ce garantează remunerație corectă pentru creatori, drepturi solide pentru utilizatori și responsabilitate pentru platforme. În ceea ce privește completarea pieței unice digitale a Europei, reforma drepturilor de autor este piesa lipsă", potrivit hotnews.ro 

De asemenea, potrivit Comisiei, aceste reguli vor facilita realizarea unui jurnalism de calitate în toate ţările UE şi vor oferi mai multă protecție autorilor și artiștilor europeni. Sunt şi voci care critică aceste măsuri  şi care susţin că drepturile utilizatorilor de Internet ar fi încălcate, ar urma să apară nesiguranță și obstacole inutile în economia digitală.

În conformitate cu noile reguli aprobatem, platforme precum Google vor fi nevoite să plătească editorilor de presă, în multe situații, pentru preluările unor fragmente de informații în linkurile către site-urile de știri

Ne puteți urmări și pe Google News

Google și alte platforme trebuie să semneze acorduri de licențiere cu artiști pentru utilizarea muncii lor.