Udrea, PRIMA REACȚIE după ce „Pinalti” i-a turnat pe liderii PDL

Elena Udrea a comentat pe marginea declarațiilor făcute de Gheorghe Ștefan, zis și „Pinalti”, în fața magistraților de la Tribunalul București, martor în dosarul în care fostul lider PDL, Vasile Blaga este acuzat de trafic de influență.

„Aș merge direct la esența cauzei. Discutăm de bani dați în campania electorală. E vreo campanie care nu s-a finanțat cu bani aduși de oameni de afaceri, de membri de partid?Va spun eu, nu. E o infracțiune? Dacă ne uităm la lege, când se face o finanțare e contravenție.  (...) Întrebarea este: este infracțiune? Nu, este contravenție, potrivit legii. Atunci circul asta cu haideți să verificăm sediul...(...) Despre domnul Gheorghe Ștefan se știe că era unul dintre membri care ajutau partidul în campanie. Așa cum au fost mulți alții. (...) Dacă sumele de bani ar fi ajuns în buzunarele cuiva de la partid e alt subiect”, a spus Udrea, într-o intervenție la România TV

Fostul primar din Piatra-Neamț, Gheorghe Ştefan a susţinut în faţa magistraţilor că a fost convocat de Blaga la Guvern, unde, în prezenţa Robertei Anastase şi a Elenei Udrea, a fost "certat" de Vasile Blaga pentru că nu a strâns suficienţi bani pentru campanie. Întrebată, fostul ministru nu a infirmat informaţia.

„De regulă, în campanie, șeful de campanie strângea membri din teritoriu și de partid și le spunea : „campania asta costă atât. Faceți rost de bani” . Astfel de discuții au fost, însă există întotdeauna și există la toate partidele. Șeful de campanie are această obligație, să facă rost de bani. Doar nu îi aducea de acasă. (...) Sigur, se întâmplau la partid, posibil să fi fost și la Guvern, când ne întâlneam să discutăm probleme de guvernare”, a declarat Udrea. 

Martor în dosarul lui Vasile Blaga, fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a reconstituit, vineri, la Tribunalul Bucureşti, modul în care i-a dus lui Blaga, la sediul PDL, 200.000 de euro. Banii au fost dați în mai multe tranşe, sumele fiind lăsate secretarelor. Această decizie a fost luată de fostul secretar general al PDL.