Președintele PMP, Elena Udrea, își va anunța, azi, candidatura la prezidențiale. Cristian Diaconescu a declarat, ieri, că va candida independent, după ce în ședința conducerii PMP de azi ar fi urmat să se pună în discuție și implicarea sa în suspendarea lui Traian Băsescu din 2007.
Cel mai probabil, președintele PMP, Elena Udrea, își va anunța azi candidatura la prezidențiale din partea partidului susținut de Traian Băsescu. „Ca preşedinte al PMP, sunt pregătită să-mi asum candidatura. Îl pot bate pe Victor Ponta în orice competiție”, a spus Elena Udrea, după ce Cristian Diaconescu a anunțat că va candida independent la alegerile prezidențiale. „Vreau să vă spun că îmi anunţ candidatura ca independent la Preşedinţia României, nu voi mai fi membru al PMP. Voi rămâne preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară, este o organizaţie pe care am înfiinţat-o şi am susţinut-o ferm”, a spus Diaconescu.
La rândul său, liderul PMP, Elena Udrea, a afirmat că îi pare rău că Diaconescu nu a așteptat decizia partidului de astăzi. „Ca și președinte de partid, eu l-am propus pe Diaconescu. Am crezut că este cea mai bună soluție la momentul iulie 2014. Toate partidele și-au schimbat candidații, în funcție de contracandidați”, a mai spus liderul PMP.
Liderii PMP Buzău, Suceava, Mureş, Vaslui, Hunedoara şi Cluj au declarat deja că susțin și admiră disponibilitatea președintelui formațiunii, Elena Udrea, de a candida la Președinție, informează Mediafax.
Diaconescu a votat pentru suspendarea lui Băsescu în 2007
Potrivit unor surse politice, Cristian Diaconescu a anunțat, ieri, că va candida independent pentru că, potrivit unor semnale pe care le-a primit, în ședința conducerii PMP de azi ar fi urmat să se pună în discuție implicarea sa în campania de suspendare a șefului statului din 2007. Pe atunci vicepreședinte al PSD, Cristian Diaconescu a fost printre cei 322 de parlamentari care au votat pentru suspendarea șefului statului.
Astfel, Cristian Diaconescu ar fi urmat să își piardă oricum susținerea ca și prezidențiabil al PMP, întrucât o parte din membrii conducerii PMP consideră că din cauza implicării sale în campania de suspendare a șefului statului din 2007, electoratul lui Traian Băsescu nu l-ar fi urmat, potrivit unor surse politice. „Nu poți să faci parte și din 322, să fii și candidatul Președintelui”, a spus un lider al PMP.