Principalii candidați la alegerile prezidențiale și-au petrecut sfârșitul de săptămână cu vizite în teritoriu. Președintele PSD, Victor Ponta a mers la Satu-Mare și Bistrița-Năsăud, Klaus Iohannis la Vâlcea, iar Elena Udrea la Reșița și Caraș-Severin.
Victor Ponta - și-a continuat vizitele prin țară, șeful Executivului mergând la Satu Mare și Bistrița-Năsăud. Ca și în zilele trecute, președintele PSD a înmânat cheile microbuzelor școlare, de această dată cele repartizate județului Satu Mare.
Elena Udrea a avut duminică o întâlnire la Reşiţa, la Muzeul Banatului Montan, cu membrii şi simpatizanţii partidului. La sfârşitul evenimentului, a avut loc o conferinţă de presă în care candidatul la Preşedinţia României l-a atacat dur pe Premierul Victor Ponta, acuzându-l pe acesta că lansează perdele de fum şi că încearcă să fugă de o confruntare electorală, forţând un conflict artificial cu şeful statului. „Ponta fuge de bătălia politică. Dacă vrea să aibă o confruntare politică, trebuie să bată cu ceilalţi candidaţi: cu mine şi nu cu Traian Băsescu, pentru că acesta nu mai candidează”, a spus Elena Udrea.
Klaus Iohannis liderul PNL - a susținut că se bazează în noiembrie pe votul ardelenilor şi bănăţenilor şi a adăugat că speră să reuşească să îi convingă şi pe tineri să iasă la urne, acestora urmând a le fi adresată o parte a campaniei sale electorale. El a reiterat că dacă va fi ales preşedinte, nu va coabita politic nu nimeni, deoarece coabitarea înseamnă un troc politic.
Monica Macovei a realizat un clip de campanie centrat pe lupta anticorupție. Intitulat ”Povești anticoruptie - Episodul 1. Prietenii lui Ponta”, clipul conține un pasaj celebru dintro emisiune difuzată la Antena 3 în 2007, când Dan Voiculescu a intrat în direct prin telefon și şi-a exprimat nemulţumirea faţă de rezultatele obţinute de Justiţie în perioada în care Monica Macovei a fost ministru.