Liderii partidelor aflate fie la Putere, fie în Opoziție, și-au anunțat participarea la Congresul UDMR. Și unii și alții au nevoie de susținerea politică a formațiunii lui Kelemen Hunor.
Congresul UDMR de la acest sfârșit de săptămână va aduce la aceeași masă liderii partidelor politice. Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, şi cel al PC, Daniel Constantin, vor participa, la evenimentul de la Cluj-Napoca. Interesul partidelor se explică prin faptul că atât PSD, cât și PNL au nevoie de UDMR pentru guvernare. Mai exact, dorința PSD este aceea ca formațiunea lui Kelemen Hunor să nu voteze o eventuală moțiune de cenzură, în timp ce liberalii trebuie să se apropie de UDMR pentru momentul în care ar prelua guvernarea, având nevoie de voturile maghiarilor în Parlament.
Cazul Marko Attila, exemplu de solidaritate
Și în Parlament, UDMR beneficiază de bunăvoința PSD și PNL. În urmă cu aproape trei săptămâni, liderii UDMR i-au convins pe liberali și social-democrați să nu treacă la votarea cererii Justiției în cazul lui Marko Attila, promițând că acesta își va trimite demisia. Documentul nu a ajuns însă, nici până acum la Camera Deputaților.
Kelemen Hunor este singurul candidat pentru funcția de președinte al UDMR. Este a doua oară când candidează pentru această funcție
La Congresul Uniunii sunt aşteptaţi şi politicieni din Ungaria, printre care vicepremierul Semjen Zsolt, cel care pleda în urmă cu câteva luni, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, pentru autonomie, spunând că și românii trebuie să se obișnuiască cu acest concept.