UDMR pregăteşte MAREA LOVITURĂ! Momentul 1996 şi LEGĂTURA CU IOHANNIS. Daca le iese, INTRĂ ÎN ISTORIE

Declarația a fost făcută luni de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a fost întrebat dacă uniunea îl va susține pe Klaus Iohannis. Liderul UDMR a adăugat că despre această chestiune se poate vorbi mai concret la începutul anului viitor. Kelemen a precizat că i se pare firesc ca actualul președinte să candideze pentru al doilea mandat. „Așa s-a întâmplat cu fiecare preşedinte, poate mai puţin cu domnul Emil Constantinescu, dar a fost decizia domniei sale de a nu candida, deci este un lucru firesc”, a spus președintele Uniunii.

În 1996 și 2000 candidatul UDMR a fost György Frunda, care la fiecare scrutin a obținut peste 6% din voturi, adică procentul aproximativ pe care îl dă UDMR la alegeri. După alegerile din 2000 Frunda declara: „România va avea un președinte ungur când America va avea un președinte de culoare”. În 2004, candidatul UDMR era Marko Bela. El a obținut 5,10 % din voturi. În 4 noiembrie 2008, Barack Obama câștiga președinția Statelor Unite fiind primul afro-american ales în această funcție. Previziunea lui Frunda nu s-a adeverit. În 2009, Kelemen Hunor era candidatul UDMR pentru funcția supremă în stat. A obținut jumătate din media UDMR, adică 3,8%. În noiembrie 2012, Obama a câștigat al doilea mandat la Casa Albă. La alegerile prezidențiale din 2014, candidatul UDMR a fost tot Kelemen Hunor. A avut votanți fideli deoarece a obținut tot 3,8 %.

Potrivit unor surse din UDMR, la alegerile de anul viitor s-ar merge pe mâna europarlamentarului Iuliu Winkler, unul dintre cei mai credibili și respectați politicieni maghiari.