Fostul deputat Attila Marko - achitat într-un dosar, urmărit internațional în altul

Fostul deputat Attila Marko - achitat într-un dosar, urmărit internațional în altul

Fostul deputat UDMR Attila Marko – achitat definitive într-unul dintre dosarele ANRP alătruri de Horia Georgescu, fostul șef al ANI – a fost dat în urmărire internațională, la cererea IPJ Covasna, într-un alt dosar – cel în care a fost pus sub acuzare în 2016 alături de fosta șefă ANRP Crinuța Dumitrean.

„Admite sesizarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna – Serviciul de Investigaţii Criminale. Emite Cererea de dare în urmărire internaţională a inculpatului Marko Attila Gabor, (...), în baza mandatului de arestare preventivă nr. 40/U din 28 noiembrie 2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se arată în minuta deciziei ICCJ.

Fostul deputat UDMR Marko Attila a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un alt dosar privind despăgubirile de la ANRP. Conform deciziei pronunţate de instanţă pe 8 octombrie, Marko Attila-Gabor a fost achitat pentru abuz în serviciu, judecătorii înlăturând şi dispoziţia privind anularea suspendării executării unei alte pedepse de 3 ani închisoare.

Imediat după decizia definitivă, preşedintele UDMR Kelemen Hunor se declara convins de nevinovăţia fostului deputat Marko Attila exprimându-şi speranţa că acesta va scăpa de acuzaţii şi în celelalte două cauze penale în care a fost inculpat.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Veste bună: Marko Attila a fost achitat definitiv în unul din cele trei dosare de retrocedare. Noi am avut încredere din prima clipă în nevinovăţia lui Attila, acum sperăm că şi în celelalte două dosare se va decide la fel. Un om a fost târât prin tribunale şi distrus. Ar fi bine să ştim cine îşi va asuma responsabilitatea pentru asta”, a scris Kelemen Hunor pe Facebook.

În acelaşi dosar au mai fost achitaţi pentru abuz în serviciu, printre alţii, fostul şef al ANI Horia Georgescu, fostul preşedinte al ANRP Ingrid Zaarour şi fostul vicepreşedinte ANRP Ingrid Mocanu.

Fostul parlamentar UDMR fusese condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, pe 14 februarie 2018, la 5 ani de închisoare cu executare.

Marko Attila a fost judecat în lipsă, pe numele său existând un mandat de urmărire internaţională.

Fostul deputat a fost trimis în judecată în 2016 într-un alt dosar ANRP, alături de fosta șefă a acestei instituții, Crinuța Dumitrean, și alți opt inculpați. Dosarul a fost restituit procurorilor DNA în 2017.

„Restituie la (…) DNA cauza privind pe inculpatii Dumitrean Crinuța Nicoleta, Alexandru Lăcrămioara, Constantinovici Rodica, Teodorescu Cătălin Florin, Baciu Remus Virgil, Oltean Ioan, Negurici Sergiu, Diacomatu Sergiu, Marko Attila Gabor si Rotaru Mihai, trimisi in judecata prin rechizitoriul nr. 660/P/2014 din 28.07.2016”, se arată în minuta ICCJ din martie 2017.

Hotărârea a venit după ce, pe 2 februarie 2017, un alt complet de judecată al ICCJ a constatat nereguli în rechizitoriu și a dispus remedierea lor.

Potrivit DNA, fostul preşedinte al ANRP Crinuţa Dumitrean, vicepreşedinţii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Sergiu Diacomatu şi Cătălin Teodorescu, precum şi Remus Virgil Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru şi Gabor Attila Marko, membri ai aceleiaşi comisii, au aprobat în regim de urgenţă raportul de evaluare prin care un teren ar fost ilegal evaluat la 108.932.000 lei, suma acordată drept despăgubire lui Mihai Rotaru.