Editura Evenimentul si Capital

Cine lipsește din fotografia de familie? Amenințări cu excluderea. Alertă în politica din România

Foto: Răzvan Vălcăneanțu
Autor: | | 1 Comentarii | 2506 Vizualizari

Conducerea UDMR nu a întors gestul de politețe față de PNL, care și-a trimis reprezentanți la congresul formațiunii, și nu a participat la Summit-ul popularilor europeni, familie din care face parte. Motivul pare a fi amenințarea PPE că va exclude miercuri FIDESZ, principalul partid de guvernare din Ungaria, din grupul popularilor europeni.

Liderul PPE, prezent sâmbătă la summit-ul din București, a declarat că PPE nu a luat încă o decizie. În ceea ce privește FIDESZ, știți că ultimele zile nu au fost ușoare în cadrul familiei PPE, am avut niște solicitări formale de a întreprinde o acțiune față de prietenii noștri din Ungaria. Am avut ocazia să mă întâlnesc cu premierul Viktor Orban, marțea trecută la Budapesta. Am discutat despre problemele cu care ne confruntăm și PPE este un partid al valorilor, un partid al principiilor fundamentale, ale convingerilor comune. De aceea, trebuie să garantăm că fiecare partid își respectă și respectă aceste valori în cadrul programului său de pază. De aceea, ne aflăm acum în negocieri, în discuții cu toate părțile și toate partidele din familia PPE pentru a ne pregăti pentru marțea viitoare. Deocamdată toate opțiunile sunt pe masă, însă scopul meu este să pregătesc opoziție astfel încât toată lumea din partid să se poată pună de acord, asta încerc eu să fac împreună cu președintele partidului Joseph Daul. Principalul mesaj este că suntem un partid al valorilor, al înțelegerii comune și aceasta este o întrebare la care trebuie să răspundă prietenii din Ungaria, dacă respectă aceste principii sau nu”, a declarat Weber.

AFP transmite că premierul Viktor Orban, aflat în conflict deschis cu liderii de la Bruxelles, le-a prezentat scuze colegilor săi din PPE, însă gestul a fost catalogat drept „insuficient pentru a restabili încrederea. La inițiativa unor țări, 13 partide membre PPE au cerut, la începutul lui martie, excluderea sau suspendarea formaiunii condusă de Viktor Orban, FIDESZ, din familia europeană din cauză că premierul ungar, dar și alți oficiali de la Budapesta, l-au criticat în mod constant pepreședintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, dar și față de politicile uniunii în general.

Gabi Tamas, ARESTAT in Israel! Fostul stelist a condus BEAT! Incredibil! Ce se intampla ACUM

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI