Ucrainienii nu vor în NATO

Aproape două treimi dintre ucrainieni se opun aderării ţării lor la NATO, potrivit unui sondaj publicat ieri, anunţă AFP.

Numai 21.4% dintre ucrainieni sunt în favoarea aderării ţării lor la NATO, în cazul organizării unui referendum, în timp ce 61% s-au declarat împotrivă, potrivit sondajului realizat în decembrie de Centrul de cercetări sociale Sofia pe un eşantion de 2.000 de ucraineni. Restul de 17.6% dintre ucrainieni nu au nici o opinie sau nu ar participa la un eventual referendum, conform aceluiasi sondaj.

Aderarea la Organizatia Nord Atlantica reprezintă un proiect crucial pentru preşedintele pro-occidental Viktor Iuşcenko. Acesta şi-a exprimat, zilele trecute, speranţa că din decembrie, cele 26 de ţări membre NATO ar accepta să acorde ţării sale un statut de candidat în perspectiva intrării sale în alianţă. Acest statut i-a fost refuzat Kievului la ultimul summit NATO, din aprilie, de la Bucureşti.

Miniştrii afacerilor externe ai NATO se vor reuni din nou în decembrie pentru a examina progresele realizate de Ucraina.