Ucraina: Sloganul colaboratorilor ucraineni ai Germaniei naziste devine salutul oficial al armatei Ucrainene

Ucraina: Sloganul colaboratorilor ucraineni ai Germaniei naziste  devine salutul oficial al armatei Ucrainene

Slavă Ucrainei! Slavă eroilor! (Slava Ukrajini! Herojam slava!) Aceste cuvinte vor deveni salutul militar oficial al Ucrainei.

Pe data de 24 august, Ziua Independenței Ucrainei, va fi consacrat public noul salut oficial al forțelor armate ucrainene, salut statuat printr-un decret al Președintelui Ucrainei intitulat : Slavă Ucrainei! - Slavă Eroilor!

"M-am consultat cu ministrul Apărării, Consiliul Național pentru Securitate și Apărare și guvernul, și am decis ca începând cu data de 24 august, aceste cuvinte să fie auzite pentru prima dată în cadrul paradei militare care va avea loc cu ocazia  zilei Independenței Ucrainei", a declarat președintele Ucrainei  Petro Poroșenko, fiind  citat de site-ul oficial al prezidenției ucrainiene.

„Slavă Ucrainei! Slavă Eroilor!” este un slogan al Armatei Insurgente Ucrainene (Ukrayins'ka Povstans'ka Armiya-UPA), o  organizație militară din Ucraina care a luptat de partea naziștilor în al doilea război mondial.  Originea și istoria acestui slogan sunt bine cunoscute în Ucraina, deși site-ul președintelui nu menționează acest lucru. Formațiunile paramilitare ucrainene neo-naziste au preluat acest slogan de la sfârșitul anului 2013.

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele ucrainean a adăugat, de asemenea, că introducerea cuvintelor  „Slavă Ucrainei! Slavă eroilor!” ca salut militar oficial a fost discutat îndelung cu militarii și veteranii armatei și numai atunci această decizia a fost luată.

Șeful statului ucrainean a menționat, de asemenea, faptul că noul salut militar va fi aprobat  oficial după începutul sesiunii ordinare a Consiliului Radei Supreme (Parlamentul ucrainean) după o decizie în acest sens Parlamentului, deoarece necesită modificări în special legile ce reglementează  forțelor armate ale Ucrainei. După finalizarea procedurilor corespunzătoare, "aceste cuvinte și acest salut vor deveni saluturile militare oficiale ale Forțelor Armate ale Ucrainei".

În Germania și Austria, ca și în multe alte țări, simpla menționare a unor astfel de sloganuri reprezintă o faptă  penală.