Cum a fost ucis Emi Pian. Versiunea clanului Rinu versus cea a Duduienilor

Cum a fost ucis Emi Pian. Versiunea clanului Rinu versus cea a Duduienilor

Procurorul și polițiștii de la Serviciul „Omoruri” trebuie să descâlcească mărturiile făcute de cei audiați și să analizeze probele strânse de la locul crimei, raportul necropsiei și să mai facă audieri. Ancheta continuă. La fel continuă și versiunile celor două tabere beligerante.

Membrii clanului Rinu, din care face parte tânărul arestat pentru uciderea lui Pian, au lansat și ei prima relatare a celor petrecute în noaptea de 4 august, pe o stradă din Giulești.

Versiunea clanului Rinu

Apropiații lui Emanuel Gheorghe, zis Richard, susțin că în casa unde s-a jucat barbut în noaptea crimei se aflau circa 20 de persoane. Membrii clanului Duduianu se aflau în relații bune cu cei din clanul Rinu, rude ale neamului Pian locuiind în sectorul 1, controlat în mare măsură de cei din clanul Rinu. Sunt și încuscriți între ei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Unul dintre participanți, Nat Mincă, avea la Emi Pian o datorie de bani. A fost un schimb de replici mai dur, în care s-a băgat și Emanuel Gheorghe. Despre aceasta, membri ai clanului Rinu i-au relatat jurnalistului Louis Lazarus că, la un moment dat, a izbucnit o ceartă între Emi Pian și Emanuel pe motiv că Pian a jignit-o pe mătușa tânărului, care îi era cuscră. Lucrurile s-au potolit, iar Nat Mincă a plecat acasă.

După câteva minute, a  părăsit casa și Emi Pian. A lipsit 10-15 minute, i-au spus sursele lui Lazarus. Emanuel Gheorghe, încă supărat pentru cele întâmplate, s-a sculat de la masă ca să plece spre casă. Jocul oricum se spărsese.

În momentul în care a ieșit în stradă, urmat și de alte persoane din grup, a văzut trei mașini din care au coborât mai mulți bărbați înarmați cu săbii, bâte, sprayuri paralizante și cuțite, care l-au atacat. S-a produs o bătălie pe viață și pe moarte, în stradă. Emanuel avea un cuțit la el și a dat  în toate părțile, ca să se apere, după ce fusese lovit cu ceva în cap și peste mână. A spus că nu știe pe cine a lovit exact în încăierare, au mai povestit cei din clanul Rinu. Ei cred că Emi Pian, atunci când a lipsit din casă, s-a dus și a chemat niște băieți să-i aplice o corecție lui Emanuel Gheorghe.

Rudele lui Emanuel susțin că pe stradă erau amplasate camere de luat vederi și că imaginile au fost ridicate de Poliție, care acum știe cum s-a produs atacul. Câțiva dintre martori la incident, din rândul clanului Rinu, au fost audiați azi.

Versiunea clanului Duduianu

În cursul zilei de azi, 10 august, polițiștii au audiat și dintre participanții clanului Duduianu la partida de barbut și la conflictul de după.

Nicuşor Bratu, zis și Elvis Pian, fratele lui Emi Pian a susţinut că acesta a fost asasinat la comandă și a cerut ca autoritățile să facă dreptate. Pentru prima dată, el a spus că între familii exista un conflict mai vechi. A povestit reporterilor că, în urmă cu 3 ani, a fost la un pas de moarte după ce o rudă a celui care l-a tăiat pe Emi l-a atacat pe stradă.

Elvis Pian susține că fratele lui a fost executat la comandă, că totul a fost plănuit, dar, cu toate acestea, ei nu vor să se răzbune și lasă Poliția și pe Dumnezeu să-i pedepsească pe cei vinovați.

„S-a certat cu fratele său, cu Marius, care să își ia fapta. Ei au fost de acord toți și au zis: tu trebuie să îl ațâți, tu trebuie să te iei de Emi și trebuie să îl tai. Dar ei au fost acolo. De ce au arestat doar o persoană? Oamenii ăștia s-au ținut de noi de o vreme încoace. Și au reușit acum, cu Emi. Noi vrem atât, să scoată adevărul la iveală. Și să ne lase în pace”, a declarat reporterilor fratele interlopului.

Despre fratele lui Emi Pian s-a spus încă de la început că a fost prezent acolo unde a avut loc conflictul.

Fiul lui Emi Pian a făcut și el o declarație presei.

„Ei asta au vrut să facă, de asta erau pregătiți. Păi tu vii la barbut să faci bani sau să omori lumea? Asta e problema, că eu nu am purtat nicio unghieră de când sunt pe pâmântul ăsta. Și nici tatăl meu nu a purtat absolut nimic. Noi nu avem treabă cu așa ceva. Tata în viața lui nu a dat o palmă la nimeni. Poliția română să îl pedepsească pe omul ăsta, pe familia asta, pe oamenii ăștia care au vrut să îl omoare pe tata de foarte mult timp  Noi nu vrem să ne răzbunăm pe nimeni, pentru noi nu mai are valoare să omorâm pe cineva, absolut nimeni. Pentru noi nu mai are nicio valoare, absolut nimic. Vreau să fie pedepsit de Dumnezeu și de Poliția Română”, a declarat fiul lui Emi Pian, în exclusivitate pentru Antena 3.

Nimeni nu l-a întrebat și nici el nu a spus de ce tatăl lui s-a dus să joace barbut cu membrii unui alt clan cu care se aflau într-un conflict mocnit. Poate o să se lămurească lucrurile după ancheta judiciariștilor.