Principalul suspect în uciderea fiului unui ofițer SRI este plecat în Anglia și spune că este hărțuit de anchetatori

Principalul suspect în uciderea fiului unui ofițer SRI este plecat în Anglia și spune că este hărțuit de anchetatori

A trecut aproape o lună de la asasinarea lui Sabin Șerban, un tânăr de 18 ani din Iași, iar criminalul nu a fost găsit

Elev eminent în clasa a XII-a la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, Sabin Șerban a fos găsit mort în casă de către tătăl său, pe 12 noiembrie. Zăcea într-o baltă de sânge și avea un cuțit înfipt în spate. Deși anchetatorii spun că sunt în căutarea criminalului, un tânăr de 21 de ani, vecin cu victima, susține că este hărțuit de anchetatori și că nu mai poate rezista. Are o activitate destul de intensă pe Facebook, fiind chiar creatorul unui grup care poartă denumirea Cosa Nostra Iași. Își spune Denis Gino, deși numele lui real este puțin diferit. Susține că este plecat la Londra din luna februarie 2016, că nu a mai fost în țară de atunci și că este considerat în mod nedrept principalul suspect din acest dosar.

„El a insistat să ia legătura cu mine”

Chiar dacă Denis afirmă că nu a fost în România în ziua crimei, anchetatorii au descoperit că a postat pe Facebook mai multe mesaje cu privire la prezența sa în diferite locuri publice din Iași. De asemenea, iubita lui Denis era prietenă cu Sabin Șerban și de la această relația de amiciție ar fi putut să apară unele scântei. Mai mult, Gheorghe Șerban, tatăl victimei, este convins că Denis are o implicare în comiterea crimei.„Gino și Evelina (prietena presupusului asasin - n.r.) au fost primii care s-au arătat interesați să discute cu mine. Suspiciunile mele sunt suspiciunile mele. Eu nu l-am cunoscut pe el (Denis Gino) și nici pe prietena lui. El a insistat să ia legătura cu mine. Și pentru mine sunt lucruri ciudate. Nu pot să comentez mai multe, deocamdată”, a declarat ofițerul SRI, supărat că nici până acum criminalul nu a fost găsit.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO:Sabin Șerban, victima

Suspectul a discutat cu tatăl victimei

Denis Gino susține că ar face orice să iasă de pe lista suspecților pentru că nu l-a ucis pe Sabin Șerban, iar criminalul este în altă parte. „Poliția a venit la mine în mod abuziv, nu au venit cu o hârtie sau ceva oficial. În momentul în care tatăl meu a fost întrebat dacă Denis a mai venit acasă din luna februarie, tata a zis că nu. Atunci, polițiștii, au fost doi la număr, l-au contrazis pe tata și i-au spus: „Cum, domle, noi avem informații că a fost...”, a precizat Denis Gino. „Eu am dat pe Facebook un check in la mișto că am fost la Motel Bucium, asta a fost singura lor dovadă. La o oră jumătate- două, am fost contactat de un prieten de-al meu pe Facebook. M-a întrebat ce se întâmplă, pentru că a fost abordat de două persoane, la un interval de zece minute. Acele persoane aveau o poză cu mine, cu Facebookul meu. L-au întrebat dacă mă cunoaște, dacă știe unde stau”, a completat acesta.

„De ce a venit poliția la mine acasă?”

După ce a înțeles că se află pe acea listă neagră a anchetatorilor, Denis a vorbit cu tatăl victimei. „Am discutat cu el 26 de minute. În acele 26 de minute, eu i-am pus trei întrebări. Una la mână: De ce a venit poliția la mine acasă? Doi la mână: De ce două persoane diferite au umblat sau umblă în continuare pe stradă, în cartierul meu și nu numai întrebând despre mine? Trei la mână: De ce eu? De unde și până unde s-a ajuns la mine”, a precizat tânărul

„Știm că SRI -ul prinde peștii mari. Un pește mare s-a răzbunat”

Ieri, tânărul a făcut unele aprecieri și mai clare despre criminal. El spune că Sabin Șerban ar fi fost consumator de droguri sau ar fi făcut parte dintr-un anturaj suspect. Aceste cuvinte sunt spuse din auzite, iar Denis nu a putut stabili dacă zvonurile se confirmă sau nu. Trecând peste asta, tânărul aduce în discuții funcția pe care o ocupă Gheorghe Șerban, tatăl lui Sabin, în cadrul SRI. „Eu, după ce am citit în ziar despre funcția lui taică-su, am zis clar: este un asasin plătit, care a făcut o crimă ca la carte. Adică despre ce vorbim?”, a declarat Denis Gino.

Tânărul susține că Poliția nu își face datoria sau, mai bine spus, nu știe cum să o facă. Mai mult, tânărul vorbește despre o răzbunare de-a unui „pește mare”. „Știm că SRI-ul prinde peștii mari. Un pește mare s-a răzbunat. Scurt și la obiect! Adevărul e că aceasta a fost o crimă executată ca la carte, iar poliția este prea inaptă și rușinoasă să recunoască că nu poate găsi nicio dovadă. Treaba asta a fost aranjată de foarte mult timp. Părerea mea! S-a știut exact când sunt părinții plecați. S-a știut exact când vecinii nu au cum să audă vreun sunet”, a precizat Denis Gino. Procurorii ieșeni privesc cu destul de multă reticență această ieșire publică a lui Denis. „Dacă persoana în cauză se simte hărțuită de polițiști sau de tatăl îndurerat, să apeleze la autoritățile competente pentru a-l proteja. Cred că vrea să fie în centrul atenției”, a precizat, ieri, procurorul Alexandru Pecincu.