Cristina Nistor, purtător de cuvânt al Universităţii Babeş Bolyai, a declarat că în urma incidentului de ieri, când studentul Nicu Seieşan s-a sinucis aruncându-se de pe un cămin din complexul Haşdeu, s-a luat în considerare montarea de grilaje la geamurile camerelor din cămine.
“S-a pus în discuție un sistem de grilaje la căminele înalte. Procedura trebuie pusă în discuţie cu reprezentanţii studenţilor şi trebuie găsită o formulă optimă, dar doar după ce ne vom consulta cu toate părţile", a spus Cristina Nistor. Pe de altă parte, un reputat medic psihiatru clujean a declarat pentru evz.ro că studenţii care aleg să se sinucidă aruncându-se de la etaj, acţionează sub imperiul unor impulsuri provocate fie de consumul de alcool, fie de droguri. Ieri dimineaţă, Nicu Seieşan, student la Facultatea Matematică din cadrul Universităţii Babeş Bolyai s-a aruncat de la etajul nouă al căminului XVl din campusul stundeţesc Haşdeu. Prof. univ. dr. Doina Cosman, preşedinta Asociaţiei Antisuicid din România, spune că, în general, sinuciderile la tineri, care nu sunt bolnavi psihic sau suferinzi de vreo boală incurabilă, sunt pe model impulsiv.
"În cazul studentului care s-a aruncat duminică dimineaţă de la etajul nouă nu au existat droguri, dar cel mai probabil a fost vorba de alcool. Sub imperiul unui stres puternic, pe fondul unor factori care stimulează impulsivitatea, o mânie reţinută poate să se transforme într-o secondă într-un impuls care poate duce la sinucidere", a spus prof. dr. Doina Cosman care a mai adăugat că nu este exclus faptul ca studentul Nicu Seieşan a luat această decizie pe fondul restanţelor la examene care s-a suprapus faptului că părinţii săi ar fi aflat acest lucru. "În toate cazurile au existat evenimente negative în viața celor care au decis să recurgă la acest gest şi, în plus, au avut la îndemână înălţimea. Dacă s-au întâmplat aceste sinucideri obligatoriu trebuie să se securizeze ferestrele. Prima măsura de prevenţie este interzicerea accesului la mijloacele de sinucidere", a mai spus prof. univ. Doina Cosman. CITIŢI ŞI: Un student din Cluj s-a sinucis aruncându-se de pe cămin