The Beatles cântă la București. Cea mai bună trupă tribut susținută de familia McCartney

Spectacolul SGT PEPPER, the Original BEATLES Show of the McCartney Group la București, vineri 17 și sâmbătă 18 mai, are loc la Sala Palatului. Concertul este suținut de trupa tribut Beatles, The Backwords, și promovat de Ruth și Angie McCartney, sora și mama vitregă a lui Sir Paul Mccartney.

Cele două doamne Mccartney, care trăiesc la  Hollywood, și-au dedicat o mare parte din viață pentru a promova și duce mai departe spiritul The Beatles al anilor 60.

Angie și Ruth au condus clubul oficial al fanilor The Beatles precum și fun clubul The Wings, trupa înființată de Paul Mccartney după desființarea The Beatles.


 

Trupa The Backwords, care va concerta la București vineri și sâmbătă, este considerată una dintre cele mai bune trupe tribut The Beatles din lume, specialiștii considerând că ar fi chiar cea mai bună. Cei patru muzicieni vor interpreta 35 de hituri Beatles folosind instrumente, sonorizare și lumini identice cu cele folosite acum 60 de ani de beatls-șii originali. The Backwords cântă împreună de aproape 20 de ani și au peste 3000 de concerte tribut Beatles în toată lumea, cu săli arhipline majoritatea sold out.

Biletele cu prețuri între 200 și 300 lei, se mai pot achiziționa online de pe www.eventim.ro sau direct de la casa de bilete a Sălii Palatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *