Turn medieval, descoperit în curtea Muzeului Banatului

Arheologii timişoreni au descoperit, în curtea Muzeului Banatului, un turn de apărare din perioada Evului Mediu.

Zidurile turnului de apărare descoperit de arheologi în curtea muzeului datează din secolul al XIV-lea. Turnul este cel mai important vestigiu din prima fază a construirii edificiului, castelul regal fiind înălţat de Carol Robert de Anjou între anii 1307 şi 1314.

„Turnul medieval, patrulater, cu ziduri groase de piatră, ar fi putut fi, la vremea sa, donjonul castelului”, spune arhitectul Alexandru Rădulescu.

Pe de altă parte, Dan Ciobotaru, directorul Muzeului Banatului, este de părere că turnul medieval este cea mai importantă descoperire din cadrul săpăturilor de la Castelul Huniade.

„Împreună cu zidurile din perimetrul curţii, aduce informaţii extrem de valoroase despre  prima fază a istoriei monumentului”, a spus specialistul.

Fântână inclusă într-un sistem de paratrăsnet Printre zidurile vechi de opt veacuri arhologii au mai descoperi şi proiectile de tun, două monede, un vârf de săgeată, altul de arbaletă şi câteva bucăţi din vase de ceramică.

În plus, arheologii au mai scos la iveală şi o fântână medievală, integrată în secolul al XIX-lea într-un sistem de paratrăsnet, ce funcţionează şi în prezent.

Reprezentanţii Muzeului Banatului au cerut arhitecţilor care realizează planul restaurării Castelului Huniade să prevadă valorificarea acestor vestigii printr-o modalitate care să le conserve şi să le lase vizibile publicului.