Evenimentul Zilei > Economie > Turiștii români au preferat litoralul bulgăresc. Vecinii au câștigat sume uriașe de pe urma noastră
Turiștii români au preferat litoralul bulgăresc. Vecinii au câștigat sume uriașe de pe urma noastră

Turiștii români au preferat litoralul bulgăresc. Vecinii au câștigat sume uriașe de pe urma noastră

Românii au finanțat din plin turismul bulgar în această vară, conform datelor centralizare la nivelul agențiilor de turism.

În această vară, mai bine de 461.000 de turiști români au preferat să-și petreacă vacanța în stațiunile de pe litoralul bulgăresc. Numărul este de trei ori mai mare decât anul trecut. Astfel, o treime dintre turiștii care au vizitat Bulgaria, în această vară, au fost români. Numărul este cu 50% mai mare chiar și decât în 2019, anul dinainte de pandemia de coronavirus.

Potrivit unui studiu realizat de agenția de turism online Travel Planner, într-o singură lună, în august, au ales litoralul bulgăresc peste 250.000 de turiști români.

Studiul cu privire la numărul turiștilor români care au ales Bulgaria are la bază datele furnizate de Institutul de Statistică din țara vecină.

Explicații pentru afluxul de turiști români în Bulgaria

Reprezentanţii agenţiei de turism explică, în context, faptul că litoralul bulgăresc a atras foarte mulţi români în iulie şi mai ales în august. Aceasta deoarece Bulgaria a eliminat orice restricţie pentru România şi a garantat acceptarea turiştilor până la 31 august.

„Premisele nu erau cele mai bune în prima parte a anului. Începând cu 27 mai, când Bulgaria a ajuns pe lista verde şi a eliminat orice restricţie pentru intrarea în ţară, a crescut exponenţial numărul de rezervări. În paralel, destinaţii precum Turcia şi Grecia intraseră pe lista roşie. Atunci când Bulgaria a intrat pe lista galbenă, s-a înregistrat o scădere importantă a numărului de rezervări noi, iar când a intrat pe lista roşie rezervările aproape s-au oprit”, se arată în studiu.

Operatorii de pe litoralul românesc nu se ridică la așteptările turiștilor

Autorii cercetării estimează că și anul viitor va fi un sezon și mai bun pentru litoralul bulgăresc, care va rămâne în continuare una din principalele destinaţii de vacanță pentru români.

Litoralul bulgăresc are succes şi pentru că reprezintă o alternativă la litoralul românesc. Aceasta datorită proximităţii, a tarifelor mai bune şi a variantelor all-inclusive.

Bulgaria continuă să atragă tot mai mulţi turişti români în vreme ce operatorii de pe litoralul românesc reușesc să vină în întâmpinarea turiştilor. Ofertele și condițiile pe care le prezintă nu corespund așteptărilor turiștilor români, prin prisma raportului dintre calitate și preț, după cum relatează autorii cercetării Travel Planner.