Turism pe cadavre în Siria. Ipocrizia Occidentului

Turism pe cadavre în Siria. Ipocrizia Occidentului

Pentru sirieni, turoperatorii nu fac decât să legitimeze regimul criminal al lui Bashar al-Assad.

Sfârtecată de un război civil și apoi de anii de luptă împotriva grupării teroriste Stat Islamic, din Siria nu a mai rămas nimic similar cu ceea ce a fost înainte de 2011, când această țară primea peste opt milioane de turiști pe an.

În ciuda faptului că în Siria conflictele sunt departe de a se fi terminat, unele agenții de voiaj și unii bloggeri nu au nici un scrupul să propună sejururi turiștilor pentru „ a se amesteca cu localnicii” și pentru a vizita situri arheologice „învelite în mantia distrugerii”.

De pildă, agenția Young Pioneer Tours, cu sediul în China, cere aproximativ 1500 de euro „pentru a vă aventura” până în orașul Alep, recucerit acum doi ani din mâinile opoziției siriene de către militarii regimului Assad, sprijiniți de „aliatul” Vladimir Putin. Jumătate din acest oraș este la ora actuală complet redusă la ruine.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deseori acuzate că practică „turism negru”, aceste agenții de turism nu se dau înapoi de la nimic: în ciuda atentatelor cu mașini capcană și loviturilor aviației israeliene, ele propun vizite în orașul vechi din Damasc, la Fortăreața Cavalerilor din apropierea graniței cu Libanul dar și vizitarea a ceea ce a mai rămas din comorile arheologice din Palmira pe care Statul Islamic, împotriva căruia regimul Assad și aliații ruși au pretins că luptă, le-a distrus cu sălbăticie.

„Dacă călătorim doar în țări care au o politică internă și externă echitabilă, unde mai putem merge?”, se întreba Johnny Ward, un blogger irlandez specializat în turism, care a călătorit recent timp de cinci zile în Siria împreună cu un grup, scrie Slate.

„Turismul permite revenirea la normal în Damasc dar și în altă parte. A vizita o țară nu înseamnă a-i cauționa conducătorii”, spune Ward. Dar ce înseamnă?

În timp ce aproape toate guvernele din lume nu sfătuiesc vizitarea Siriei, această tentativă de redeschidere a acestor forme de turism a generat vii critici.

„ Ceea ce fac aceste companii de turism nu înseamnă decât un singur obiectiv: normalizarea regimului Assad”, a declarat Bakri al-Obeid, un sirian care, înainte de război, conducea o mică firmă de turism din Damasc.

Declanșat acum nouă ani de către manifestanții prodemocrație, războiul din Siria este marcat de brutalitatea represiunii regimului lui Bashar al-Assad, care își întărește acum strânsoarea asupra ultimelor bastioane de insurgență din nord-vestul țării, în provincia Idleb, cu ajutorul Rusiei.

Aceste sejururi turistice „spală regimul lui Assad și lasă în uitare atrocitățile comise împotriva sirienilor”, a denunțat Bakri al-Obeid.

Războiul în Siria nu a luat sfârșit și „este o dramă să vezi cum vin turiști nepăsători în țara noastră în timp ce noi nu pe putem întoarce la casele noastre pentru că ele au fost confiscate de către regim”, a adăugat el.

Războiul din Siria s-a soldat până acum cu peste 500.000 de morți și 22 de milioane de strămutați.