Poliția turcă a arestat 29 de presupuși teroriști ISIS într-o serie de raiduri în 20 de locații din Istanbul, conform unui reportaj de vineri al agenției naționale de știri, Anadolu.
Douăzeci și două dintre persoanele reținute sunt cetățeni străini, restul fiind turci. Reportajul nu s-a referit la naționalitățile acestora.
Toți sunt suspectați că ar fi luptat în cadrul ISIS, în Siria, și se pare că se pregăteau să se întoarcă în țara vecină, a adăugat agenția Anadolu.
Membrii departamentului anti-terorism din cadrul poliției au desfășurat operațiuni în șase cartiere ale orașului, peste noapte, conform reportajului care mai afirmă că au fost găsite asupra grupului documente și o armă de foc neautorizată, în timpul perchezițiilor.
Mii de luptători străini s-au alăturat militanților auto-proclamatului „Califat“ din Siria și Irak, în ultimii ani, mulți dintre aceștia trecând prin Turcia.
Turcia a fost lovită de o serie de atentate criminale puse la cale de ISIS sau de militanții kurzi, astfel că autoritățile au intensificat operațiunile anti-terorism în întreaga țară. Ankara a reținut mai mult de 5.000 de persoane suspectate că ar fi membri ISIS și a deportat un număr de 3290 militanți străini din 95 de țări, în ultimii ani, potrivit oficialilor turci. De asemenea, Turcia a refuzat intrarea pe teritoriul său a cel puțin 38.269 de persoane.
Miercuri, poliția turcă a reținut șase teroriști ISIS suspectați că ar fi planificat un atentat împotriva marșului de protest organizat de liderul secular al principalului partid de opoziție.
Într-o operațiune separată, tot miercuri, poliția turcă a arestat încă 37 de persoane suspectate că ar fi membre ISIS, în restul Turciei, conform declarației autorităților.
ISIS a revendicat atacul de Anul Nou, într-un club de noapte din Istanbul, în care 39 de persoane au fost împușcate mortal.
Mai înainte, oficialii au declarat că militanți kurzi au detonat un dispozitiv exploziv artizanal în sud-estul Turciei, în timp ce vehiculul blindat al unui oficial local se deplasa prin zonă. Nu s-au înregistrat răniți.
Explozia a avut loc vineri în orașul Baykan din provincia Siirt, cu o populație majoritar kurdă. Atacul a avut loc la câteva zile după ce doi oficiali locali ai partidului de guvernământ au fost uciși în alte atacuri puse tot pe seama Partidului Muncitorilor din Kurdistan, prescurtat PKK, care a fost scos în afara legii.
Ministrul de Interne, Suleyman Soylu, a declarat că a fost lansată o operațiune pentru prinderea atacatorilor, adăugând că atentatele nu vor „opri răbdarea și hotărârea (Turciei)“ în lupta contra PKK