Un bărbat de 38 de ani, din Piatra Neamț, a fost prins în flagrant în timp ce ”jupuia” o familie săracă dintr-o localitate din județ. Acțiunea de prindere în flagrant a declanșat o acțiune mai amplă a procurorilor DIICOT Neamț, care s-a soldat cu aducerea la audieri a 15 persoane.
Polițiștii din Neamț susțin că bărbatul era un infractor deosebit de periculos care acționa cu duritate maximă, atunci când datornicii nu plăteau dobânzile la timp. În plus, mai spun oamenii legii, cămătarul percepea dobânzi lunare de 100 la sută, din suma acordată.
"Pentru a garanta returnarea banilor sau a dobânzilor percepute, bărbatul i-ar fi obligat pe debitori să îi predea cărţile de identitate, în baza cărora ar fi încasat lunar alocaţiile, ajutoarele sociale sau alte drepturi financiare de care beneficiau cei în cauză. În vederea recuperării banilor, membrii grupului ar fi exercitat acte de constrângere fizică şi psihică împotriva persoanelor care nu reuşeau să restituie la termen sumele datorate", se arată în comunicatul IPJ Neamţ.
O altă modalitate de lucru a bărbatului și a rețelei pe care acesta o conducea consta în întocmirea de contracte de închiriere a unor locuințe sociale. Pe înțelesul tuturor, mai spun polițiștii, cei care lua bani cu camătă erau obligați să încheie contracte fictive de închiriere a unor locuințe sociale, contra sumei de 1.000 de euro/lună, o sumă enormă pentru valoarea de piață a zonei unde erau locuințele sociale, care, potrivit legii, nu se pot închiria.
"În cursul lunii mai 2019, în scopul recuperării unor sume de bani sustrase, membrii grupului infracţional ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui bărbat din localitatea Bârgăoani. Pe fondul acestor constrângeri, bărbatul le-ar fi remis 1.300 de euro, 700 de lei şi un telefon mobil. Totodată, liderul grupării, aflat în prezent în stare de deţinere, fiind cercetat într-o cauză penală privind infracţiunea de şantaj, ar fi constrâns persoana vătămată în vederea retragerii plângerii penale formulate împotriva sa", precizează anchetatorii.
De asemenea, în perioada 5 - 10 mai 2020, din arestul Poliției Neamț, liderul grupării ar fi exercitat presiuni asupra unei persoane încarcerate pentru a-i remite 400 de euro, cu titlu de taxă de protecţie. "Astăzi, poliţiştii au depistat, în flagrant delict, pe raza oraşului Roznov, un bărbat în timp ce ridica suma de bani stabilită conform convenţiei de la un membru de familie al persoanei încarcerate", mai menţionează comunicatul de presă al IPJ Neamţ.
În urma acţiunii de prindere în flagrant, 15 persoane au fost conduse la sediul DIICOT Neamţ, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, camătă, tâlhărie calificată, influenţarea declaraţiilor, lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj.