Baronul PSD al județului Giurgiu, Niculae Bădălău, a dat un mare tun, prin cele două programe ale Ministerului Dezvoltării, PNDL 1 și PNDL 2. Aproape 54 de milioane de euro au ajuns în familie, la fiu, ginere și naș, potrivit jurnaliștilor de la Puterea.
Din cele peste 150 de milioane de euro alocate, în ultimii 3 ani, de această instituție județului Giurgiu pentru proiecte de infrastructură locală, cum ar fi modernizarea de drumuri și străzi sau alimentarea cu apă a unor localități, o parte însemnată a ajuns tocmai la firmele familiei extinse a senatorului PSD.
Astfel, pentru a nașii fiului său, George și Paul Cușă – 36 de lucrări, în valoare de 45 de milioane de euro; la fiul său, Gabriel Bădălău – contracte de 4,2 milioane de euro; la ginerele lui, Răzvan Alexandru Marica – 5 contracte, pentru care a încasat deja 4,5 milioane de euro. În total 53,7 milioane de euro au ajuns la apropiații baronului Bădălău – fiul, ginerele și nașii fiului.
Totul a fost posibil întrucât la Ministerului Dezvoltării s-au aflat colegii lui din PSD, Sevil Shhaideh, Paul Stănescu și Daniel Suciu, toți oamenii lui Liviu Dragnea.
Ei au direcționat către județ aproximativ 230 de milioane de euro prin PNDL 1 și PNDL 2. Mai precis: 556.163.524 de lei (PNDL 1) și 772.523.282,83 lei (PNDL 2). Iar până în momentul de față, conform informațiilor furnizate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), pentru lucrările derulate în Giurgiu s-au efectuat plăți de aproximativ 150 de milioane de euro (679.374.806 lei).
Jurnaliștii de la ziarul Puterea, care au devoalat întreaga caracatiță a lui Bădălău în cadrul unei anchete extrem de minuțioase, remarcau următoarele: „Ce și cât s-a făcut din acești bani, numai Ministerul Dezvoltării poate să spună, dar, potrivit informațiilor noastre, actualul ministru Ion Ștefan (PNL) a constatat că multe lucrări decontate nu corespund în teren cu ceea ce este pe hârtie”.
Vă prezentăm principalele date și dezvăluiri despre afacerile familiei Bădălău cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, din perioada 2017 – prezent, publicate de jurnaliștii de la Puterea.
Pentru nașii fiului: 45 de milioane de euro * George și Paul Cușă sunt nașii lui Gabriel Bădălău (fiul senatorului Niculae Bădălău). Ei au primit cele mai multe proiecte prin PNDL 1 și PNDL 2.
* 14 proiecte prin PNDL 1 au fost adjudecate prin 4 firme: Gecor Călugăreni, Kirlie Group, Anastamar Construct și G&M Road Building Enginering Pitești. Valoare totală: circa 11,5 milioane de euro.
* Localitățile în care trebuia să execute lucrările: Băneasa, Comana, Mihai Bravu, Singureni, Mihăilești, Stoenești, Valea Dragului, Vedea.
* Pentru aceste lucrări s-a achitat până acum suma de 3.354.058 de lei (aprox. 700.000 de euro).
* 22 de contracte prin PNDL 2, de pe urma cărora nașii lui Bădălău-junior au încasat 105.757.886,25 lei (aprox. 33 de milioane de euro).
* Total proiecte în cele două programe de la Ministerul Dezvoltării: 36. Bani luați: peste 45 de milioane de euro. Gabriel Bădălău, beizadeaua baronului PSD de Giurgiu
Pentru fiu: 4,2 milioane de euro * PNDL 1: Gabriel Bădălău, fiul baronului PSD de Giurgiu, trebuia să ia 2.368.942 de lei prin firma NBG SRL pentru alimentarea cu apă a localităților Colibași și Comana. Din datele oferite de Ministerul Dezvoltării, rezultă însă că n-a primit niciun ban, pentru că n-a făcut lucrarea! E constatarea celor de la „Puterea”.
* PNDL 1: Prin firma General Building International SRL, Bădălău-junior a beneficiat de 3 investiții în domeniul alimentării cu apă în localitățile Florești-Stoenești, Ghimpați și Iepurești. Valoare totală: 17.555.965 de lei (3,7 milioane de euro). I s-au decontat deja 10.307.854 lei ( aprox. 2,2 milioane de euro).
* PNDL 2: Bădălău junior a primit 9.620.984 de lei (peste 2 milioane de euro) pentru modernizare de drumuri în localitatea Florești-Stoenești.
* Total: 4,2 milioane de euro.
Pentru ginere: 4,5 milioane de euro * Răzvan Alexandru Marica, ginerele lui Niculae Bădălău, a beneficiat de 5 contracte de alimentare cu apă, modernizare de drumuri și clădiri în localitățile Bucșani, Comana, Găiseni, Joița, Bolintin Vale. A încasat deja prin firma sa, Samby Impex SRL, suma de 20.241.353,31 lei (4,5 milioane de euro), scriu ziaristii.com.