Primarul PSD din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, a stârnit un scandal imens pe grupul de whatsapp al partidului. Mai mulți lideri ai partidului au părăsit aplicația.

Conduita acestuia i-a determinat pe Felix Stroe, Decebal Făgădău, Florin Chelaru și alți lideri importanți de filiale să părăsească aplicația. „Luptele” s-au dat în week-endul trecut.

Cearta PSD-iștilor constănțeni a început de la Marilena Dragnea, care a comunicat pe grupul de whatsapp că renunță la participarea în secretariatul tehnic al partidului. Dragnea este de puțină vreme în PSD. Ani de zile, a activat în PNL, iar în 2016 a candidat la alegerile locale din Năvodari, pentru funcția de primar.

În această calitate, l-a acuzat pe candidatul PSD, actual primar Florin Chelaru, de tentativă de fraudare. La sfârșitul săptămânii trecute, ea s-a aflat în centrul unui scandal public. Astfel, un cotidian constănțean a publicat o anchetă despre numirea Marilenei Dragnea în consiliul de administrație de la Mamaia SA, cu sprijinul PSD, amintind de secvența din 2016 la care ne-am referit mai sus. În acest context, Marilena Dragnea și-a anunțat, după cum spuneam, pe grupul de whatsapp, demisia din secretariatul tehnic al partidului. Ulterior discuției la care ne referim în articolul de față, Dragnea a renunțat și la postul de la Mamaia SA.

Anunțul postat de Marilena Dragnea pe grupul de whatsapp al PSD Constanța a fost comentat cu regret de o colegă de partid. „Îmi pare rău, Marinela. Ești un om organizat și riguros. Ne vei lipsi. Îți doresc succes în rezolvarea problemelor. Ai respectul meu”. Postarea a fost urmată de o reacție resentimentară a primarului din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu: „Da foarte organizată vedeți filmarea facuta de ea in 2016 in campania anti psd”. ”Ce vină avea Florin Chelaru?”, s-a mai întrebat Cîrjaliu. Acesta a lansat atacuri la persoană împotriva unor colegi de partid și a precizat că nu se mai simte reprezentat de Felix Stroe, nici el, nici cetățenii din Agigea.

Polemica de nivel suburban, plină de greșeli ortografice, încinsă de Cîrjaliu cu un fost primar PSD. Cei doi s-au dat în gât unul pe altul. Primarul din Agigea a amenințat că își dă drumul la gură și a transpus amenințarea în fapte.

„Bai mitica in afara de imbarligaturi si de mangle ce mai stii sa faci (…) nu ma face sa vorbesc mai multe ca o sa iti para rau. A am uitat cum ai dat foc la arhiva SRL PRIMARIE si poate le spui la băieții de pe grupul asta cine ținea contabilitatea asa sa stie lumea”.

„Cristi din ce spui tu bati cimpi (câmpii – n.r.) singuru lucru pe care il stiu este ca mai pus sa ma cert cu doamna Giju sa adun toti colegi sa o schimbam pe doamna din presedentiea asociatiei comunelor pentru ca tu vreoieai sa iti cedeze niste terenuri dupa aceiea”.

La un moment dat „mitică” a șters o postare. Cîrjaliu a punctat decisiv: „Sterge mitica sterge ca dau eu ochii cu tine imbarligatorule”.

Atmosfera n-a fost pe gustul liderilor PSD. În toiul dialogului, primarul din Năvodari, Florin Chelaru, a părăsit aplicația. A fost urmat de Felix Stroe, Decebal Făgădău și de alți lideri de organizații locale. În cele din urmă, pe grup au rămas aproximativ 15 persoane. Gestul lui Chelaru e lesne de înțeles, pentru oricine cunoaște puțină politică. Acesta nu avea motive reale să fie supărat pe cooptarea Marilenei Dragnea în partid. Dimpotrivă, avea motive să fie fericit, că partidul îl ajuta, cu eforturi minimale, să-și țină adversarul aproape, scrie Româniatv.net

 

Te-ar putea interesa și: