Surse: Blocaj în Guvern. Tudose nu vrea să modifice Codurile Penale prin OUG

Premierul Mihai Tudose nu este de acord cu propunerea ministrului Justiției, Tudorel Toader, de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală prin Ordonanță de Urgență (OUG) dacă Parlamentul nu transpune o directivă europeană până în luna aprilie.

Comisia parlamentară specială pentru legile justiției a început, marți dimineață, discuțiile pe propunerile de modificare a Codurilor Penale în sensul introducerii în legislația penală a prevederilor unei directive europene care întărește prezumția de nevinovăție.

Lucrările comisiei parlamentare au început în prezența ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a spus că Guvernul este îndreptăţit să emită o ordonanţă de urgenţă dacă până în aprilie 2018, data limită de implementare a Directivei, modificările nu apar în Monitorul Oficial.

"Dacă legea, dintr-un motiv sau altul, într-o formă sau alta, nu va trece, nu va fi adoptată de Parlament şi nu va fi promulgată, publicată în Monitorul Oficial, încât să producă efecte juridice, Guvernul este îndreptăţit să emită o OUG pentru transpunerea Directivei", a afirmat ministrul.

Surse: Opinia lui Tudose

Guvernul nu va adopta o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codurilor penale în sensul transpunerii Directivei europene referitoare la prezumţia de nevinovăţie, au declarat marţi, pentru Agerpres, surse guvernamentale.

În același timp, surse din coaliția de guvernare au relatat marți, pentru EVZ, că premierul Mihai Tudose nu este de acord cu ideea modificării legislației penale de către Guvern.