Tudose: Centenarul Marii Uniri este angajamentul nostru

Prim-ministrul Mihai Tudose a declarat, vineri, cu ocazia Zilei Naționale, că Centenarul Marii Uniri reprezintă angajamentul Guvernului pentru redefinirea valorilor naţionale, care va fi nu doar un moment de marcare a istoriei ci, mai ales, un punct de reper pentru repunerea la locul cuvenit a identităţii naţionale, potrivit Agerpres.

„Sărbătorim, astăzi, Ziua Naţională, ziua Marii Uniri de la 1918, cu încrederea şi speranţa confirmării unei noi pagini de istorie pentru România, pentru români. 1 Decembrie 1918 a făcut ca România să devină unită şi respectată, iar istoria a demonstrat că acest moment a deschis drumul către o perioadă de modernizare a ţării. Misiunea noastră este să contribuim în mod concret la dezvoltarea României şi să asigurăm servicii publice mai bune - asistenţă medicală de calitate, un sistem de educaţie performant, infrastructură adaptată nevoilor prezentului - şi prosperitate fiecărui român", a transmis premierul, de 1 Decembrie.

În același context,  Tudose a subliniat că "Centenarul Marii Uniri este angajamentul nostru pentru redefinirea valorilor naţionale".

„1 Decembrie le-a adus românilor demnitate şi îndeplinirea idealului naţional. Centenarul Marii Uniri este angajamentul nostru pentru redefinirea valorilor naţionale. Centenarul Marii Uniri va fi nu doar un moment de marcare a istoriei ci, mai ales, un punct de reper pentru repunerea la locul cuvenit a identităţii naţionale. La mulţi ani, România! La mulţi ani românilor din ţară şi de pretutindeni! La mulţi ani tuturor celor care trăiesc în România!"