Tudose AMENINȚĂ cu DEMITERI în ședința de Guvern

Premierul Mihai Tudose este foc și pară din cauza noului scandal privind lipsa medicamentelor. Astfel, Șeful Executivului a amenințat cu demiteri, la începutul ședinței de miercuri a Guvernului, spunând că cei responsabili pentru acestea criză vor suferi consecințele legale ale iresponsabilității lor.

„Am avut o întâlnire cu ministrul Bodog și cu toți factorii responsabili sau care nu au fost prea responsabili. Nu mai este loc de scuze. Eu rămân la opinia mea, că unii nu au fost responsabili, cei care trebuiau să facă aprovizionarea cu medicamente și este inexplicabil cum pot să stea oamenii în spital fără medicamente. Măsura cea mai blândă este plecarea acasă, până la plângere penală pentru cei care nu și-au îndeplinit obligațiile de serviciu”, a spus Tudose, la începutul ședinței Executivului, citat de stiripesurse.ro.

Plângerea se referă la conduita pasivă a lui Florian Bodog și a subalternilor săi care de mai bine de 6 luni nu au luat măsuri pentru a pune la dispoziția bolnavilor care suferă de imunodeficiențe primare și de boli autoimune tratamentul cu imunoglobulină.
Primul deces provocat de neglijența autorităților statului s-a înregistrat sâmbăta trecută, în Alba Iulia.
Miercuri dimineață, premierul l-a convocat la Palatul Victori pe Florian Bodog pentru discuţii cu privire la lipsa imunoglobulinei de pe piaţa medicamentelor din România, au declarat pentru Agerpres surse guvernamentale. La întâlnirea de la Palatul Victoria, au fost convocaţi şi şefii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului.