Tudorel Toader se implică în conducrerea închisorilor

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a susținut, astăzi, după întâlnirea cu sindicaliştii din penitenciare că se va ocupa personal de ANP și că se va implica în școlarizarea directorilor de închisori.

„Mă voi ocupa direct de ANP pentru a fi în legătură directă cu directorii de penitenciare”, a spus Tudorel Toader.

Ministrul a adăugat că de la 1 octombrie „vor începe cursuri pentru cei care sunt astăzi în funcțiile de conducere ale închisorilor”, precizând că în momentul de față nu există un „program riguros” de pregătire al unui director în funcție.

Ministrul Justiției a anunțat că va propune ca directorii de penitenciare să aibă mandat determinat pe patru ani.

Tudorel Toader s-a întâlnit  cu liderii sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru a discuta despre adoptarea unui pachet de măsuri în vederea rezolvării "problemelor sistemice din penitenciare"