OUG cu privire la codurile Penale provoacă tensiuni mari în PSD. Social – democrații așteaptă ca ministrul Justiției, Tudorel Toader, să își respecte promisiunea, însă se pare că acesta s-a distanțat de decizia partidul.
În ceea ce privește nemulțumirea, drept dovadă pentru a susține această afirmație stă declarația unui primar PSD către vicepremierul Daniel Suciu. Edilul social democrat susține că ministrul ar putea să le dea într-o seara pe toate”.
Aflat în Argeș, ministrul Dezvoltarii s-a întâlnit cu reprezentanții administrațiilor locale, aceștia prezentându-i lui Suciu problemele pe care le întâmpină. În acest context, a fost atinsă si problema ordonanței de urgență privind codurile penale.
„Domnule ministru, în legătură cu codurile penale… Stați cu codurile ăstea, și nu le aprobă, nu știu cine, dl. Tudorel. Ce stați, domne, ce stați? (…) Dați, domne, drumul la codurile ălea, toate într-o seară, într-o noapte!… Rugămintea mea pe codurile astea. Eu 6 ani am fost terorizat, pentru nimic. Am câștigat și mulțumesc justiției din Argeș, a fost foarte competentă. (…) Spuneți într-un mesaj domnului Dragnea să aibă curaj să le dea într-o seară pe toate”,a spus Ștefan Benonie, primarul comunei Aninoasa.
„Dacă domnul Dragnea nu are curaj, atunci nu știu cine are!”, a replicat ministrul.
După ce a fost declarat incompatibil și suspendat din funcție, edilul a câștigat procesul cu ANI.
Social – democrații sunte nemulțumiți de faptul că Tudorel Toader refuză să dea OUG.
PSD îi retrage sprijinul ministrului Justiției, Tudorel Toader. Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, că miercuri, când va fi votată la moţiunea simplă care îl vizează pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, fiecare senator PSD va vota cum dorește.
Robert Cazanciuc a mai punctat că senatorii social – democrați au mai multe nemulțumiri în ceea ce îl privește pe Tudorel Toader.
Luni seară la România TV, președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, că Tudorel Toader a păcălit tot partidul, precizând că acesta a ieșit în ianuarie că dă OUG. „În partid s-a luat o decizie – sigur, pentru unii, facultativă: articolele din codurile penale declarate constituţionale să fie adoptate prin OUG. Ne-am lăsat păcăliți toți din partid de domnul Toader”, a spus Liviu Dragnea.