După de, într-o emisiune televizată, procurorul șef adjunct Călin Nistor s-a exprimat cu privire la delegările și detașările din instituție, ministrul Justiției,Tudorel Toader, reacționează pe Facebook menționând că sunt 20 și nu 7 delegări
Procurorul-șef adjunct al DNA, Călin Nistor, a transmis că sunt 20 de procurori delegați, inclusiv pe funcţii de conducere și niciunul detașat la DNA, potrivit jurnalistei Sorina Matei. „Apreciind promptitudinea procurorului-șef adjunct de la DNA, constat că sunt 20 și nu 7 delegări. Rămânem în așteptarea unui răspuns complet!”, scrie Tudorel Toader, pe Facebook.
„După emisiunea de aseară, procurorul şef adjunct al DNA, Nistor Călin mi-a spus că astăzi va obţine datele exacte de la Resurse Umane din DNA, valabile şi actualizate săptămâna trecută, având în vedere că situaţia este fluidă în ceea ce priveşte numărul de delegări şi împlinirea condiţiei de vechime. Ca atare, în această după amiază, Nistor Călin a revenit cu aceste date şi mi-a precizat: “Detaşaţi la noi nu e niciunul. Detaşaţi din DNA la alte instituţii sunt 3 procurori. Delegaţi număr total, inclusiv pe funcţii de conducere, sunt 20 de procurori. Cifra de 7 pe care am spus-o în emisiune era din total delegaţi care la momentul delegării îndeplineau condiţia de funcţionare în DNA, respectiv aceea de vechime de 6 ani pe vechea lege, dar pe actuala lege nu au îndeplinită condiţia de vechime de 8 ani”, scrie Sorina Matei pe Facebook.
Adjunctul DNA, Călin Nistor, invitat, aseară, în emisiunea Sorinei Matei, de la B1 TV, declarase: "Sunt șapte delegați. Noi nu avem procurori detașați în cadrul DNA, dar avem detașați de la noi, către ale structuri. Avem pe Marius Vartic. Și mai avem doi procurori delegați de la noi la Parchetul Înaltei Curți. Cred că aceștia sunt toți șapte, din 178 de procurori. Mai mulți nu sunt".
"Luni dimineață, voi solicita de la DNA să ne comunice dacă există delegări și detașări în funcție, precum și situația exactă a acestora. Voi solicita să ne comunice dacă au existat situații în care, la momentul delegării sau detașării, nu erau îndeplinite condițiile legale!”, anunță Tudorel Toader, pe Facebook.