Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a oferit, marți, ultimele detalii cu privire la extrădarea mogulului Sebastian Ghiță. Toader susține că partea română și-a îndeplinit obligațiile în ceea ce privește transmiterea tuturor informațiilor solicitate în dosarul acestuia de extrădare din Serbia.
De asemenea, ministrul Justiției a declarat că în cursul zilei de luni va avea o întâlnire cu ministrul Justiţiei din Serbia în care se va discuta şi acest subiect.
„Partea română şi-a îndeplinit obligaţiile de transfer a tuturor documentelor necesare şi a celor suplimentare solicitate. Nici ministrul Justiţiei din România, nici instanţele de judecată din România nu pot interveni, nu pot genera măsuri de accelerare a soluţionării cauzei de către instanţa competentă din Serbia”, a declarat Tudorel Toader, potrivit News.ro.
Cu privire la întrevederea pe care o va avea, pe 26 martie, cu ministrul Justiției din Serbia, Toader a declarat: „Evident vom discuta instrumentele juridice de cooperare dintre cele două state, dar inevitabil va fi şi subiectul acesta. În aceeaşi zi, la orele 11.30 cred, voi avea o întrevedere oficială şi cu preşedintele Curţii Constituţionale din Serbia. Noi sigur nu putem lua nicio măsură, nu putem face niciun demers de natură să se suprapună, să afecteze activitatea judecătorului independent din Serbia. Ce putem să facem noi şi ce zic eu că am făcut MJ şi instanţele naţionale, cu promptitudine am răspuns la toate solicitările pe care le-au făcut”, a mai completat Toader.
Recent, Tudorel Toader a afirmat, despre justiția sârbă, că aceasta a cerut detalii cu privire la natura infracţiunilor în cazul lui Sebastian Ghiţă și că urmează să primească informațiile solicitate în cel mai scurt timp.
„Judecătorii din Serbia au cerut informaţii cu privire la natura, conţinutul, modul de desfăşurare a activităţii infracţionale. Documentele au ajuns la Ministerul Justiţiei săptămâna trecută, am solicitat Curţii de Apel Ploieşti informaţiile necesare, le-am primit. Astăzi cel mai probabil vom primi originalul documentelor respective şi le trimitem în Serbia prin curierat rapid” a precizat ministrul Justiției, la Antena 3.
Omul de afaceri Sebastian Ghiţă - reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2017 şi plasat apoi în arest preventiv - a fost eliberat în 26 mai pe cauţiune, în baza unei decizii a Curţii Supreme din Serbia, după depunerea unei cauţiuni de 200.000 de euro. Lui Ghiţă i-a fost reţinut paşaportul şi i s-a interzis să părăsească Belgradul.
Omul de afaceri aşteaptă o decizie privind cererea de extrădare formulată de autorităţile române.