Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a ținut o conferință de presă la sediul Guvernului. Acesta a vorbit despre două proiecte de ordonanță ce vor aduce modificări în justiție. Este vizată procedura de selecție a procurorilor pentru Parchetul European, dar și admiterea la Institutul Național al Magistraturii.
Redăm declarațiile mai jos:
„Bună ziua vă spun și eu. Nu am tot timpul să vă explic ce conțin cele două acte normative. Voi fi sintetic. Avem două ordonanțe de urgență.
Prima se referă la unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului 1939/2017 pentru punerea in aplicare a unei forme de cooperare consolidată pentru Parchetul European.
OUG pe care Guvernul a adoptat-o azi nu se referă la procurorul-șef european. Acolo există o altă procedură și este în curs de derulare. România trebuie să desemneze 3 candidați și să îi trimitem pe o listă după o procedură de selecție până pe 31 martie.
Procedura de selecție se va desfășura la Ministerul Justiției. Poate candida un procuror sau un judecător.
Într-o procedură separată, vom selecta un procuror european delegat, dar care își va desfășura activitatea în țară. Și acesta va fi selectat din rândul procurorilor și judecătorilor. Dacă nu va avea cazuri de instrumentat, își va desfășura activitatea sa normală, pe care o avea și înainte de demnitatea de procuror european.
A doua ordonanță privește unele măsură temporare legate de concursul de admitere la INM.”