Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader este criticat aspru de sindicaliștii FSANP. Aceștia susțin că, după debarcare, acesta a lăsat drept „moștenire” lucrări de investiții blocate, deficit sever de personal, subfinanțarea sistemului penitenciar, lipsă de transparență și proteste, situație care va conduce, inevitabil, la blocarea penitenciarelor.
Critici dure la adresa lui Tudorel Toader, după debarcarea acestuia de la șefia Ministerului Justiției. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) transmite că „moștenirea” lăsată de acesta reprezintă: lucrări de investiții blocate, deficit sever de personal, subfinanțarea sistemului penitenciar, lipsă de transparență și proteste ale angajaților din penitenciare.
„Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor salută debarcarea lui Tudorel Toader din funcția de ministru al Justiției chiar dacă măsura a fost luată pentru motivele greșite și mult prea târziu. Tudorel Toader ar fi trebuit demis pentru incompetență și indolență, nu pentru că n-a realizat în totalitate obiective politice izvorâte din interese penale, așa cum public au declarat unii lideri politici”, se arată într-un comunicat al FSANP.
Sindicaliștii susțin că „Tudorel Toader a subminat sistemul penitenciar prin blocarea investițiilor necesare modernizării sistemului penitenciar, vasalizarea prin imputerniciri repetate și deseori ilegale a managementului sistemului penitenciar, subfinanțarea sistemului penitenciar și ignorarea deficitului sever de personal si a nevoili de a asigura dotări corespunzătoare pentru ca activitatea să se desfășoare în bune condiții”. Toate aceste problem, susțin liderii sindicatului, au fost discutate în mod repertat, niciodată rezolvate. Nici măcar parțial.
Lista de critici adresate lui Tudorel Toader se referă la „abuzuri și incompetență în gestionarea sistemului penitenciar”.
Punctual, FSANP arată care sunt principalele nemulțumiri:
„În pofida declarațiilor publice și a solicitării exprese a CEDO, în mandatul Tudorel Toader la Justiție, volumul investițiilor în penitenciare s-a redus cu peste 200%, situație criticată de altfel deschis de către reprezentanți ai arcului guvernamental pecum fostul ministru al justiției Robert Cazanciuc. Atât penitenciarele noi cât și modernizările promise în penitenciarele vechi rămân simple declarații, după ce planurile de investiții au fost ținute la sertar cu lunile.
Deși a criticat împuternicirile în serie la alte instituții, în sistemul penitenciar, fostul ministru Toader a blocat orice concurs pentru funcții de director, vasalizându-și aceste funcții prin împuterniciri repetate și deseori ilegale peste termenul de 1 an. Surprinzător, au fost anunțate concursuri, au fost derulate probe însă acestea n-au fost finalizate, unele timp de 2 ani.
Fără a intra în detalii, reamintim că pentru aceste nereguli fostul ministru Tudorel Toader a fost chemat să răspundă în fața instanțelor civile și penale. Instanțele civile deja s-au pronunțat anulând ordine și decizii care împiedicau acordarea unor drepturi pentru personalul din penitenciare ori împiedicau exercitarea atribuțiilor organizațiilor sindicale. Mai rămâne ca și instanțele penale să demonstreze că și miniștrii justiției trebuie să respecte legea”.
În context, sindicaliștii trag un semnal de alarmă și transmit că „siguranța penitenciarelor și a comunității este în pericol”
„În mandatul Tudorel Toader la Jutiție au avut loc peste 8.700 de incidente negative in penitenciare. Între timp, peste 16.000 de deținuți au beneficiat de reducerea cu 1/5 a pedepselor, populația penitenciarelor s-a redus temporar cu aproape 7.000 de deținuți, ca urmare a legii recursului compensatoriu. Infractorii au fost practic trimiși înapoi în comunitate, de unde peste 70% se vor întoarce în următorii ani după ce vor fi comis noi infracțiuni”, se arată în comunicat.
De asemenea, „și personalul din penitenciare a avut de suferit”. „Deficitul de resurse umane rămâne unul sever, conform standardelor de personal aprobate de către chiar ministrul Justiției, fiind cu aproape 8.000 de angajați mai puțini față de necesar, situație care generează în continuare ore suplimentare care nu pot fi recuperate. Încă sunt peste 1 milion de ore suplimentare neplătite personalului din penitenciare, chiar dacă din aprilie 2018 a început plata orelor suplimentare curente ca urmare a acțiunilor sindicale”, au mai precizat sindicaliștii.
FSANP precizează că a situația actuală din Ministerul Justiției poate conduce la o criză majoră: „La acest moment, după ce Ministerul Justiției a anunțat suspendarea plății unor drepturi precum orele suplimentare motivat de faptul că bugetul alocat este insuficient, majoritatea angajaților din penitenciare au notificat referitor la refuzul de a executa ore suplimentare, iar conducerea interimară a sistemului penitenciar gestionează cu greu această situație ce va duce, inevitabil la blocarea penitenciarelor”.