Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat luni, la sediul instituției, că și-a îndeplinit la timp și concret obligațiile care îi revin cu privire la procedurile de extrădare în cazul Elenei Udrea și a lui Sebastian Ghiță
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat luni, la sediul instituției, că și-a îndeplinit la timp și concret obligațiile care îi revin cu privire la procedurile de extrădare în cazul Elenei Udrea și a lui Sebastian Ghiță, potrivit stiripesurse.ro
„Procedura de extrădare este cea prevăzută în legea 302. Eu vă spuneam și am făcut apel la dvs și voi mai face ca să reflectați realitatea așa cum este ea și nu așa cum o vor unii sau alții. Spre exemplu, am văzut marți un articol foarte alarmant în cazul lui Ghiță „ministerul Justiției nici măcar n-a trimis documentele pentru extrădare”. Eu vă asigur că le-am trimis. Am rugat chiar în ziua respectivă Direcția de specialitate și am comunicat exact documentele, data, procedura. Prin urmare, Ministerul Justiției și de data aceasta, ca de fiecare dată, și-a îndeplinit la timp și concret obligațiile care îi revin. Nu uitați că avem obligații partajate”, a spus Tudorel Toader, la sediul Ministerului Justiției.