Tudor Pendiuc: Nu e treaba primăriei amplasarea camerelor de luat vederi în școli

Primarul municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, nu crede că rezultatele slabe de la bac sunt urmarea instalării camerelor de luat vederi în sălile de examen.

 „S-ar putea să fie o influență dar nu hotărâtoare, și când spun asta mă gândesc la rezultatele slabe care au fost obținute în liceele unde nu au existat camere de luat vederi. Poate a fost o influență asupra cadrelor didactice care au supravegheat, în sensul că au fost mai grijulii, mai stricți. Dar, în ceea ce privește elevii nu cred că au fost emoționați de camere. Când te concentrezi uiți de altele. Eu, de exemplu, când am dat examen la facultate, când am intrat era soare, când am ieșit ploua torențial, tunase, și eu, care am stat chiar lângă fereastră, habar n-aveam”, ne-a declarat Pendiuc, care a apreciat verticalitatea cadrelor didactice care au supravegheat acest examen.

Potrivit acestuia, în municipiul Pitești au fost amplasate 150 de camere, și 366 în tot județul, dar primăria nu a avut nicio implicație în organizarea examenului de bac. „Noi doar am sigurat partea materială. Toată organizarea este în competența inspectoratului școlar județean, de tot acest examen s-a ocupat ministerul Educației. Noi, administrațiile locale nu facem altceva decât să asigurăm baza materială, să aibă o apă minerală sau altele”, a explicat Pendiuc.

 El a precizat că primăria pe care o conduce nu a alocat școlilor bani separat pentru camerele de luat vederi. „Noi am alocat fonduri pentru cheltuieli materiale și ei fac ce cred de cuviință.... Nu este treaba primăriei să decidă în ce săli , sau școli trebuie să se monteze camere de luat vederi”, a mai spus primarul municipiului Pitești. CITIȚI ȘI:

  • Nichita (PSD): Să pună camere video şi la Suceava. Acolo de ce nu au fost?
  • PSD Suceava: Nu putem cere primarilor supraveghere video la BAC
  • Catălin Cherecheş: Camerele de supraveghere nu au legătură cu promovabilitatea