Tudor Chirilă a transmis un mesaj DUREROS la un an de la drama din Colectiv

Tudor Chirilă a transmis un mesaj DUREROS la un an de la drama din Colectiv

La un an de la drama din Colectiv, mii de persoane încă suferă. Printre ei se află și Tudor Chirilă, care a fost de la început împotriva celor care au dat voie, voit sau nu, ca tragedia să se petreacă.

 Acesta a postat pe contul său de Facebook un mesaj dureros în care își revarsă nervii li gândurile despre cele întâmplate acolo și despre ce ar trebui schimbat în sistemul din România.

Iată mesajul integral al solistului:

Tragedia de la COLECTIV de acum un an a însemnat în mod neașteptat o cotitură în viața publică și politică din România. Drama unor oameni care au ars de vii într-un club total nepregătit pentru a face față unui incendiu de asemenea proporții combinată cu lipsa de responabilitate a patronilor și a autorităților amorțite de exercițiul iresponsabil al supraviețuirii la negru a scos zeci de mii de oameni în stradă într-o revoltă spontană care a dărâmat un guvern politic și a adus în loc un guvern de tehnocrați. Mai bine sau mai rău, acest guvern a încercat să conducă altfel o țară care se dovedește contaminată total de efectele caracatiței politice hrănită ani de zile cu indolența și lipsa noastră de reacție civică. Deși suntem victime împărțim aceeași vină cu călăii noștri. Politicenii s-au regrupat repede și au început să decredibilizeze pe toate căile media care le sunt aservite într-un fel sau altul orice inițiativă de reformă și mai ales de dezvăluire a modului corupt în care funcționează sistemul. Cu toate astea s-au făcut progrese mici dar esențiale pentru speranță în educație, sănătate, cultură, gestiunea fondurilor eruopene etc. Numai cine nu vrea nu vede părțile bune ale acestei guvernări care desigur a făcut și greșeli. În general politicienii au încercat să treacă în seama guvernului responsabilitățile care au decurs din ani de guvernare alternativă a mafiei transpartinice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Morții din Colectiv au scos lumea în stradă și au transformat acel eveniment nefericit într-o zi care va rămâne în memoria colectivă mulți ani de acum înainte. Pentru ei coșmarul a luat sfârșit odată cu sunetul neîntrerupt al aparatelor de la terapie intensivă. Familiilor lor le-au rămas certificatele de deces, durerea și întrebările fără răspuns. COLECTIV este însă și despre cei care au supraviețuit. În general când rostești “supraviețuire” însoțești cuvântul cu un sentiment de bine căci ce poate fi mai rău decât moartea? Poate nu mai rău decât moartea, dar la fel de rău este să rămâi în fără viață și să fii exclus din lumea “normală” de niște răni îngrozitoare care te-au mutilat ireversibil. Să fii exclus din viața socială de o societate prea puțin tolerantă cu cei arși de soartă într-o zi obișnuită care n-avea cum să prevestească o asemenea grozăvie. Să trăiești zilnic devorat de gândul că ar fi putut să fie altfel pentru tine, că măcar ai fi putut să treci prin asta într-o (altă) țară în care compasiunea și solidaritatea se exprimă pe termen lung și sunt înglobate în sistemul social și în cel sanitar. Sunt țări în care cuvântul traumă este privit cu respect iar psihologie nu înseamnă nebunie pentru omul obișnuit, minim educat. Doar că supraviețuitorii din Colectiv nu au avut parte de nicio circumstanță atenuantă din partea destinului care a mers aproape până la capăt în ceea ce-i privește. Acestor oameni destinul n-a putut însă să le răpească demnitatea. Și ei vor să trăiască demn, de acum înainte. Demnitatea nu e doar o valoare morală care se hrănește cu principii și pe care o depozităm undeva într-o zonă mai rar frecventată a preocupărilor noastre. Demnitatea în cazul lor înseamnă bani. Bani pentru tratamente, pentru diverse forme de recuperare, bani pentru consiliere psihologică, bani pentru diferite forme de a reveni la viață și în viață. Viața aia unde să poți trăi decent și demn, în care fericirea înseamnă simultan atât de mult și atât de puțin.

Am acceptat să cântăm pe 30 octombrie la Arenele Romane pentru acești 160 de oameni. E cel mai mic gest pe care îl putem face. Un gest care nu ne costă nimic. Sperăm doar ca muzica noastră, alături de cea a altor trupe invitate, să aducă la Arenele Romane un public pentru care banii înseamnă acum mai puțin decât pentru supraviețuitorii din COLECTIV. Un public dispus să dea, să doneze pentru ca oamenii ăștia să fie mai mult decât oglinzi ambulante ale unui coșmar care ne va reaminti că noi, ceilalți, am fost mult mai norocoși. Un public care să facă primul pas către uitarea pronumelui demonstrativ “ceilalți”.

Câteva detalii: evenimentul de la Arenele Romane din 30 octombrie este organizat de o parte dintre răniții din Colectiv reprezentați de Nelu Brândușan (spitalizat 18 zile în România din care 12 zile cu anestezie totală) împreună cu Asociația ProMusic Events care s-a implicat pentru ca evenimentul să aibă o formulă juridică și pentru ca banii strânși din bilete să paotă fi direcționați către Crucea Roșie care îi va împărți conform priorităților (tratamente, medicamente, operatii care vor fi decontate pe bază de factură) Nu va exista o urnă mobilă pentru a nu exista suspiciuni de fraudă. Va exista la locul evenimentului un stand de merchandise iar încasările vor merge tot către Crucea Roșie, depozitarul fondurilor strânse din încasările din bilete și merchandising.