Trupurile militarilor morţi în accidentul aviatic, aduse la Laboratorul de Medicină Legală Sibiu

Trupurile militarilor morţi în accidentul aviatic, aduse la Laboratorul de Medicină Legală Sibiu

Trupurile militarilor morţi în accidetul aviatic produs în localitatea sibiană Stejăriş au fost aduse, vineri seară, la Laboratorul de Medicină Legală (LML) Sibiu, unde vor fi făcute autopsiile pentru stabilirea cauzelor decesului.

Trupurile celor opt militari care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic din localitatea Stejăriş, judeţul Sibiu, au fost aduse, vineri, în jurul orei 20.30, la LML Sibiu.

Maşinile care au transportat cadavrele au intrat prin spatele clădirii, evitând astfel jurnaliştii aflaţi în faţa instituţiei.

Surse oficiale au declarat corespondentului Mediafax că toţi medicii legişti din municipiul Sibiu au fost chemaţi de acasă pentru a face, în noaptea de vineri spre sâmbătă, autopsiile celor opt militari, în vederea stabilirii cauzelor decesului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cel mai probabil, în cursul zilei de sâmbătă, familiile militarilor morţi vor ajunge la Sibiu pentru a lua trupurile neînsufleţite.

Opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii elicopterului militar IAR-330 PUMA, vineri, în jurul orei 10.40, în zona localităţii Mălâncrav, din judeţul Sibiu. Zona este extrem de accidentată, unde doar maşini de teren sau tractoare pot ajunge.Un elicopter militar s-a prăbuşit, vineri dimineaţa, în judeţul Sibiu. În elicopter se aflau zece persoane. Opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, vineri, pe raza localităţii sibiene Mălâncrav. Luni, 24 noiembrie, de la ora 8,30, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare a celor opt militari care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic de vineri.

Cei doi militari rămniți în accidentul aviatic au aterizat la București. Au fost preluați de o ambulanță și transportați la Spitalul de Chirurgie Plastică și Arsuri.

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor militarilor care și-au pierdut viața în tragicul accident: „Îmi exprim profundul regret pentru producerea tragicului accident aviatic din cursul acestei zile şi transmit sincere condoleanţe familiilor celor opt militari ai Armatei Române care și-au pierdut viața. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”. Totodată,  oficialul MAI a transmis un mesaj de încurajare pentru supraviețuitori: „În aceste momente de grea încercare suntem alături de familiile și de camarazii colegilor noștri şi îmi exprim întreaga compasiune pentru pierderea suferită”.