Mișcări de trupe în Mexic pentru a-l satisface pe Donald Trump. 6.000 de membri ai Gărzii naţionale, la frontiera sudică

Mișcări de trupe în Mexic pentru a-l satisface pe Donald Trump. 6.000 de membri ai Gărzii naţionale, la frontiera sudică

Mexic a anunțat, recent, că 6.000 de membri ai Gărzii naționale își vor derula activitatea la frontiera sudică a țării, pentru a-i opri pe migranții din America Centrală, care încearcă să pătrundă în Mexic pentru a ajunge ulterior în SUA. Potrivit Asociației France-Presse, decizia a venit ca urmare a ameninţărilor Washingtonului cu impunerea de taxe vamale punitive.

Decizia implicării Gărzii naţionale, confirmată la Washington de Marcelo Ebrard, şeful diplomaţiei mexicane, vine ca o continuare a mai multor gesturi făcute pentru a-l mulțumi pe preşedintele american Donald Trump.

În același timp, autorităţile mexicane au hotărât să fie înghețate conturile bancare pentru 26 de traficanţi de persoane, 100 de hondurieni să fie extrădați, iar câțiva activiști pentru drepturile migranților să fie arestați.

În urmă cu două zile, forţele de securitate mexicane au oprit un număr ridicat de migranți, care intraseră pe teritoriul ţării din Guatemala, fără documente de călătorie, cu intenția de a ajunge în SUA. Autoritățile au reţinut 420 de migranţi, blocând avansarea unei caravane de circa 1.200 de migranţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Donald Trump a acuzat, în repetate rânduri, Mexicul de faptul că nu face aproape nimic pentru a stopa traversarea teritoriului său de către migranţii din America Centrală care, mergând în grupuri mari, reușesc să între pe teritoriul Statele Unite ale Americii, unde solicită azil.

Dat fiind contextul, președintele american a anunţat, pe 30 mai, că SUA vor impune taxe vamale de 5%, din 10 iunie, pe toate bunurile provenite din Mexic. Hotărârea nu se va schimba atâta timp cât vor continua să sosească migranţi clandestini pe la frontiera mexicană. Trump nu se oprește doar aici, taxele vamale ar putea ajunge la 10% de la 1 iulie şi apoi ar crește, cu câte 5 puncte procentuale, în fiecare lună, până când limita de 25 % va fi atinsă în octombrie.

Ceea ce solicită SUA este ca autorităţile mexicane să-şi întărească la frontiere controalele , să lupte mai mult împotriva corupţiei membrilor pazei de frontieră şi, în special, să se ocupe de aceşti migranţi pe teritoriul Mexicului, care este, de fapt, prima ţară sigură de pe traseul solicitanţilor de azil.