Separarea a venit după multe ciondăneli între cele două, specifice vârstei, dar mai specifice unei relații ca între două surori. Se iubeau, dar se mai și înțepau. „În general discuțiile noastre plecau ba de la costumații, ca nu erau la fel, a ei era mai frumoasă, apoi a mea era mai frumoasă și tot așa. La 16 ani, lucrurile astea ni se păreau importante. Apoi, ne mai luam la harță din cauza sincroanelor, că nu erau egale ca număr și timp. Dar din nou, erau prostii, nu sunt lucruri pe care le-am mai putea trata cu seriozitate astăzi. De exemplu, de câteva ori ne-am certat și din cauza unor băieți. Pentru că mai apărea câte un june care voia să planeze de la mine la ea sau invers. Naive, în loc să-l taxăm pe acel băiat, ne taxam una pe cealaltă”, ne-a povestit Andreea Antonescu, care radiază acum de fericire că s-a reunit profesional cu „sora ei”, așa cum spune că a considerat-o dintotdeauna.

„Întotdeauna o să fim acolo una pentru alta, am petrecut cu ea mai mulți ani decât cu familia”

Și, deși s-au certat constant din fleacuri în ultima perioadă în care au urcat pe scenă împreună, chiar și după marea ruptură cele două nu și-au întors spatele. De fiecare dată când una dintre ele a avut o perioadă grea sau a trecut printr-un impas, cealalată a fost acolo. „Nu am fost niciodată, zi de zi, să bem cafele la terasă. Nu pentru că nu am fi vrut, dar nu e stilul nostru. Nu suntem genul care să stăm într-un loc, dar când ne vedeam, o dată la 6 luni, stateam 8 ore la povești!”, explică Antonescu. „Momentul cu nașterea, când Andreea a trecut printr-o situație critică, a fost o situație în care am lăsat tot și am fugit la spital, imediat ce am aflat. Era vorba de ea și, indiferent de context, noi suntem acolo una pentru cealaltă. Acesta a fost și motivul pentru care am ales-o ca nașă a Siennei. Am pus-o pe ea și pe fratele meu, pentru că am considerat-o ca și o soră, am petrecut mai mulți ani de viață cu ea decât cu Răzvan. Deci, când e vorba despre ea, nu mă uit în stânga sau în dreapta!”, spune răspicat jumătatea cândva roșcată a trupei.

De Paște au hotărât să reunească Andre

Puțin înainte de Paște am mers cu mama și cu Sienna în vizită la Andreea Bălan. Din vorbă în vorbă am început să discutăm despre Andre… Și, cumva așa a fost energia acelui moment, pur și simplu am simțit amândouă că trebuie să ne reunim drumurile. Atunci s-a concretizat totul. Nici cea mai mică piedică sau urmă de îndoială nu ne-a apărut în cale.

Fancluburile au început din nou să apară

Imediat ce au lansat un teaser din noua lor piesă „Reset la inimă”, fanii s-au reactivat și au creat zeci de pagini pe rețelele de socializare dedicate trupei Andre de astăzi.

„Nu ne așteptam să avem chiar atât de mare succes! Teaser-ul a ajuns pe locul 3 în top-trending, deci este foarte vizionat. Primim și foarte multe mesaje. Simțim că suntem din nou adolescente și nu putem descrie sentimentul minunat! Noi două cu asta ne hrănim. Ne bucurăm când oamenii ne fredonează melodiile, când ne salută pe stradă…”, spune cu emoție Andreea Antonescu, care are și mai mari emoții atunci când se gândește că peste o săptămână și un pic, pe 16 iulie mai exact, Andre va susține primul show, la Arenele Romane, în București.

Nu am stat o secundă să ne uităm la trecut. Suntem foarte focusate pe ce înseamnă prezent și show-ul nostru. Primul concert va fi pe data de 16 iunie, la Arenele Romane. Deja au aparut multe solicitari.

 

 

Te-ar putea interesa și: