VICTORIA lui Trump aduce SCHIMBĂRI MAJORE în România. Mutările ce vor deveni EVIDENTE

Victoria republicanilor în Senat, la alegerile parţiale din SUA, este victoria lui Donald Trump, afirmă Guşă. Efectele, este de părere acesta, vor fi profunde.

Evenimentele din SUA, relatate pe larg pe evz.ro, vor avea efecte uriaşe asupra întregii lumi, este convins geopoliticianul Cozmin Guşă.

Sintetizând ceea ce s-a întâmplat în Statele Unite, fostul consultant politic afirmă că victoria este rezultatul faptului că aşteptările democraţilor privind formarea un val popular anti-Trump au fost parţial infirmate, în timp ce aşteptările lui Trump şi alte republicanilor de a păstra controlul s-au împlinit.

"Implicarea lui Trump în campanie, pe fondul popularităţii mari pe care o are, în ciuda tuturor contradicţiilor şi a faptului că a fost mereu atacat de o parte a presei, a fost decisivă în acele state care i-au asigurat victoria în Senat.

Valul democrat nu s-a creat pentru că, probabil, o parte a americanilor indecişi a considerat prea populist şi prea de stânga mesajul democraţilor, în condiţiile în care economia merge bine, s-au creat milioane de locuri de muncă în ultimii doi ani, acordurile internaţionale pe comerţ funcţionează, aşa că treburile s-au împărţit într-un mod care-l avantajează pe Trump şi, practic, schimbarea de ordine mondială merge înainte, asta e de fapt concluzia", a afirmat Guşă conform realitatea.net.

Prin victoria din Senat, explică Guşă, Donald Trump a obţinut, de fapt, ceea ce-l interesa cel mai mult: controlul asupra Justiţiei şi asupra politicii externe. "PR-ul pe care liderul de la Casa Albă şi l-a făcut, chiar şi cu excese demagogice, apropos de problema imigranţilor i-a fost folositor şi putem spune, cu mai multe argumente decât în 2016, că Partidul Republican = Donald Trump."

"În tabăra democraţilor treburile vor fi împărţite, pentru că de la nivelul Camerei Reprezentanţilor vor lansa atacuri la adresa lui Trump, comisii de anchetă, vor bloca anumite iniţiative legislative, care se referă, mai ales, la împărţirea bugetului, ceea ce le va asigura o anumită alonjă politică," este de părere Cozmin Guşă.

"Lupta internă însă, în absenţa unuii lider maxim, aşa cum este Trump la republicani, va afecta, probabil, atât coeziunea, cât şi credibilitatea democraţilor, pentru că sunt cel puţin 20 de pretendeţi la nominalizare care se vor înfrunta public, pe TV şi se vor ataca, timp în care Trump îşi va vedea de treabă şi de agenda internaţională pe care el a impus-o."

Tocmai din această perspectivă, consideră Cozmin Guşă, este de aşteptat ca schimbările profunde impuse de Trump în relaţiile internaţionaloe ale Statelor Unite să-şi urmeze cursul.

”Practic împărţirea lumii va merge mai departe. Evident, SUA îşi vor lua o alonjă maximală de tip geoeconomic, care se va extinde dinspre America de Nord spre America Latină, unde preşedinţii de tip Trump tocmai au câştigat alegerile în Mexic sau Brazilia. Asta va determina o situaţie în care practic putem vorbi despre Statele Unite ca despre acel stat conectat, prin strategia lui Trump, la politica internă, dar care îşi extinde influenţa economiică, socială şi politică asupra celor două continente americane."

În scurt timp, consideră geopoliticianul, vom vedea foarte clar şi efectele victoriei lui Trump şi a republicanilor în politica americană vis-a-vis de Europa şi de Uniunea Europeană. ”Deocamdată se concentrează la graniţele continentului, fie că vorbim de Franţa şi Marea Britanie la vest şi România, care este frontiera estică a blocului euratlantic. În Europa vor fi mutaţii profunde, deja a fost evidentă lipsa de apetenţă a americanilor, sub preşedinţia lui Trump de a interveni, ca până în mandatul lui Barack Obama, în politica UE, ceea ce a lăsat mână liberă şi spaţiu de manevră liderilor de la Bruxelles." apreciază Guşă.

"Şi în România vor fi mutaţii importante, pentru că până acum, în manadatele lui Băsescu si acum al lui Iohannis, au fost reprezentanţi ai Washingtonului de sorginte democrată, care în ultimii doi ani nu au reprezentat strategia lui Trump în zonă şi, mai mult, această strategie nu a existat. La acestă majoritate de la Senat, care poate să-i confirme lui Trump propunerile de ambasadori, înclusiv în România, este posibil ca politica partenerului strategică să devină evidentă şi asta este o schimbare majoră, bine-nţeles şi la nivelul vectorilor de influenţă şi de opinie din România. Vor fi modificări, cei care au acţionat până acum pe această piaţa, ca să zic aşa, au fost, dacă nu de influenţă directă George Soros, sigur de influenţă democrată, vor modificări profunde pe plan miliar, dar şi politic, pentru că politica de apărare la graniţa cu prosovietismul este una foarte importantă pentru Statele Unite şi pentru restul. În regiune, treburile vor fi divizate şi ţin de înţelegerile la nivel înalt, pentru că alonja pe care a luat-o lui Putin şi Rusia în state precum Bulgaria şi Ungaria poate fi contracarată, să vedem dacă se va întâmpla, totul depinde de înţelegerile dintre Trump şi Putin, care preferă să se prezinte, în spaţiul public, ca adversari mondiali, dar asta nu însemnă că nu au înţelegeri subterane.

Vom trăi vremuri interesante, în zona noastră, în care reîmpărţirea lumii, aşa cum am înţeles-o, va fi implementată, iar în Statele Unite Trump şi-a câştigat, prin majoritatea de la Senat, o relativă linişte în privinţa implementările planurilor sale," a concluzionat Cozmin Guşă, în intervenţia sa la Realitatea TV.