Trump, mișcare de ultimă oră. Trimite noi trupe în Polonia: „A fost distractiv!”

Trump, mișcare de ultimă oră. Trimite noi trupe în Polonia: „A fost distractiv!”

Președintele Trump a semnat la New York un acord de cooperare cu omologul său, Duda, concretizat în suplimentarea numărului de trupe în Polonia.

Preşedintele american Donald Trump a semnat luni, la New York, un acord de cooperare în domeniul militar cu omologul său polonez Andrzej Duda, ceea ce va conduce la creşterea numărului de trupe americane pe teritoriul statului central european, informează DPA citată de Agerpres.

„Este de aşteptat o creştere cu aproximativ 1.000 de militari americani în viitorul apropiat” a personalului actual, conform declaraţiei de cooperare.

În prezent, personalul desfăşurat prin rotaţie în Polonia este la nivelul a aproximativ 4.500 de militari.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cele două părţi au identificat şase locuri în care prezenţa militară va fi suplimentată, urmând să fie discutat, de asemenea, locul potrivit pentru dislocarea unei echipe de luptă a brigăzii armate.

Această declaraţie de cooperare trebuia să fie semnată la începutul lunii septembrie, la Varşovia, ceremonie care nu a mai avut loc din cauza anulării vizitei preşedintelui SUA din cauza distrigerilor uraganului Dorian pe coasta statului Florida.

Declaraţia de cooperare are la bază un acord-cadru, pe care şefii celor două state l-au semnat în iunie.

Trump i-a declarat preşedintelui polonez:

„A fost foarte distractiv să lucrez cu tine şi cred că a fost foarte productiv”.

El a mai afirmat că renunţarea la regimul de vize pentru cetăţenii polonezi este în lucru.

Totodată, preşedintele american a salutat „relaţia grozavă” pe care o are cu Polonia şi a asigurat că va efectua în curând o vizită la Varşovia.