Trump: Fără imigranți ilegali în recensământul american

Liderul de la Casa Albă, care a făcut din combaterea imigrației ilegale un motto de campanie, a acuzat „stânga radicală” că vrea să șteargă conceptul de cetățenie.

Președintele Statelor Unite a cerut să nu mai fie contabilizați străinii aflați într-o situație neregulată pe teritoriul american, în stabilirea reprezentării diferitelor state în Congresul american, relansând ofensiva sa împotriva imigrației clandestine și dezbaterea sensibilă cu privire la acordarea cetățeniei.

Recensământul american, realizat la fiecare zece ani, contabilizează întreaga populație prezentă pe teritoriu, inclusiv persoanele fără adăpost, cele care locuiesc în căminele de bătrâni, lucrătorii imigranți fără documente sau cei care locuiesc în rulote mobile sau fără o adresă poștală.

Într-un comunicat, Donald Trump a declarat că va refuza „să acorde reprezentanță parlamentară străinilor care intră sau rămân în această țară în mod ilegal, pentru că asta ar crea stimulente perverse și ar submina sistemul nostru de guvernare”.

„Așa cum nu acordăm putere politică celor care sunt aici temporar, nu ar trebui să le acordăm puteri politice nici celor care nu ar trebui să fie aici”, a spus președintele.

Operațiunile de recensământ reprezintă o muncă titanică într-o țară cu 327 de milioane de locuitori (cu acordarea a 675 de miliarde de dolari în subvenții federale)  și  determină numărul de locuri alocate fiecărui stat în Camera Reprezentanților din Congres, în funcție de numărul locuitorilor.

Miliardarul republican, care a făcut din lupta împotriva imigrației ilegale o prioritate de campanie, a acuzat „stânga radicală” că vrea să șteargă conceptul de cetățenie și că „ascunde numărul de străini aflați în situație ilegală în țara noastră”.

Subiectul galvanizează și baza electorală a președintelui, care candidează la un nou mandat în noiembrie.

Puternica organizație pentru drepturile civile ACLU a numit decizia lui Trump „neconstituțională” și a promis că va sesiza justiția.

Lidera democraților din Congres, Nancy Pelosi, l-a acuzat pe Donald Trump că ar fi vrut să „insufle din nou frică și neîncredere în rândul comunităților vulnerabile”.

Curtea Supremă a judecat ilegală, anul trecut, decizia guvernului de a întreba despre cetățenie participanții la recensământ, întrebare care nu a mai fost pusă de mai bine de 60 de ani.

Potrivit Biroului de recensământ, această întrebare ar împinge între 1,6 şi 6,5 milioane de imigranţi să nu participe la recensământ sau să facă declaraţii mincinoase, mai ales cei fără acte, de teamă că vor fi identificaţi.

Între 10 și 11 milioane de persoane au locuit ilegal în Statele Unite în 2017, potrivit unei estimări a centrului american de cercetare Pew.